ISTORIC
Desi nu in proportia marilor ctitorii voievodale, care au avut un rol insemnat in trecutul Moldovei medievale, Manastirea Sihastria, prin cele trei secole de existenta, evoca totusi cateva momente istorice de seama. In arhitectura manastirea continua cu fidelitate stilul clasic moldovenesc care, in ciuda atator innoiri si adaugiri, se mentine pana intr-o epoca asa de tarzie.
In marile manastiri Neamt, Secu si Agapia se gaseau destui calugari dornici sa continue traditia Cuviosului Daniil Sihastrul si a altor pustnici renumiti. Codrii nestrabatuti din partea locului ofereau cele mai bune conditii. Cateva insemnari pe vechi carti de cult cat si unele urme de chilii atesta ca la inceputul secolului al XVII-lea traiau in imprejurimi numerosi sihastri.
Astfel, infiintarea unei „sihastrii” mai la indemana devenea in chip firesc o necesitate. Faptul fiind cunoscut de episcopul Ghedeon de Husi, ca ucenic al venerabilului mitropolit Varlaam Motoc, acesta intemeiaza in 1655 – fiind deja mitropolit al Moldovei (1653-1659) – prima biserica a schitului Sihastria, pe care o inzestreaza apoi cu chilii si cele de trebuinta. Locul ales a fost „poiana lui Atanasie”, care oferea conditii prilenice unei vieti de sihastrie, iar primii vietuitori, asa cum consemneaza pomelnicul ctitoricesc, au fost sapte sihastri din Manastirea Neamt retrasi mult mai inainte prin partile locului.
Vremurile vitrege care au urmat si mai ales desele incursiuni ale tatarilor de la inceputul sec. al XVIII-lea au facut ca schitul Sihastria sa ajunga intr-o stare aproape de ruina. Indemnat de exemplul inaintasului sau, ca si de frumusetea locului, Episcopul Ghedeon de Roman construieste in anul 1734 o noua biserica mai trainica si incapatoare pe care o inchina Manastirii Secu din apropiere, dupa obiceiul vremii.
In 1821 cetele eteristilor lui Alexandru Ipsilanti, urmarite de turci, se retrag in partile Moldovei, ajungand pana la Manastirea Secu. Lupta sangeroasa care a urmat s-a incheiat cu arderea si pradarea manastirilor din imprejurimi de catre turci, printre care si Sihastria. Schitul nu a ars in intregime. Tezaurul Sihastriei, dupa cum consemneaza pomelnicul ctitoricesc, a fost ascuns in acele zile la Poiana Crucii „sub un fag”, intr-un cazan de arama. Cu timpul taina obiectelor de cult s-a pierdut.
Lucrarile de refacere au inceput abia in anul 1824, cu sprijinul efectiv al mitropolitului Veniamin Costachi si au durat aproape doi ani. S-au refacut atunci biserica de piatra, turnul clopotnita, un corp de chilie in partea de sud, turnul portii si zidul de incinta. Renumitul „calfa pietrar” Nicolae Cerneschi din Botosani a condus lucrarile, contribuind atat cu priceperea sa cat si cu insemnate sume de bani, devenind astfel al treilea ctitor principal al manastirii.
Vechile obiecte de cult fiind pierdute, se lucreaza in acelasi an noi obiecte bisericesti, in atelierele Manastirii Neamt: vase liturgice, candele si cadelnite de argint, doua clopote etc. Astfel, Sihastria isi incepe din nou firul existentei sale, intrerupt timp de patru ani. In anul 1837 se construieste din lemn, pentru serviciul religios din timpul iernii, un paraclis cu hramul Sfintii Parinti Ioachim si Ana si, in continuare, alte doua corpuri de chilii, in partea de est si de nord. In 1842, „o cismea cu doua tevi precum se vede” aducea in incinta „apa racoritoare si de viata datatoare”.
In vara anului 1941 un incendiu necrutator a mistuit paraclisul de lemn si o parte a chiliilor Sihastriei, din care cauza multi calugari au plecat la alte manastiri. Parintele staret Ioanichie fiind batran si bolnav, in 1942 este ales loctiitor de staret Parintele Cleopa.
Prima grija a noului staret a fost refacerea incintei si a chiliilor arse. Cu ajutorul manastirii Neamt, pana in 1944 s-au construit doua corpuri de chilii cu peste 20 de incaperi. Invingand dificultatile aduse de razboi si seceta, obstea condusa de Parintele Cleopa se intareste duhovniceste, creste numeric si, cu mari eforturi, reuseste sa construiasca in 1946 un nou paraclis.
Pe 16 octombrie 1988 a avut loc resfintirea solemna a bisericii centrale, pictata de Protos. Bartolomeu Florea. Slujba de resfintire si Sfanta Liturghie arhiereasca au fost savarsite de Prea Fericitul Parinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, impreuna cu Prea Sfintitul Eftimie, Episcopul Romanului si Husilor, inconjurati de un sobor de peste 15 preoti si diaconi in mijlocul a mii de credinciosi.


ASEZARE
Manastirea Sihastria este asezata in partea de nord a judetului Neamt, la 22 km departare de orasul Targu Neamt, pe soseaua ce duce spre Pipirig – Vatra Dornei. Lasand in dreapta drumul Manastirii Neamt, atat de umblat de de calugari, voievozi si cronicari, soseaua continua prin lumea Branistei. Stejari seculari, rasfirati pe ambele parti si cateva movile de pamant amintesc, potrivit traditiei locale, de lupte pentru apararea Moldovei.
Cu fiorul aceste evocari, drumul paraseste soseaua principala la 15 km, trece peste Ozana si patrunde spre apus, pe valea paraului Secu. Dupa 4 km de urcus domol, pe langa stanci si codri batrani, calatorul intalneste in cale Manastirea Secu.
De aici drumul se indreapta spre sud, pentru a urmari indeaproape firul paraului, care cu anevoie isi face loc printre stanci de gresie si tufe de arini. Valea devine tot mai ingusta si singuratica.
Inca 3 km de drum in ambianta padurii si a paraului, pentru ca apoi sa se descopere in toata frumusetea ei, senina si solitara, Manastirea Sihastria.
Asezata la margini de paduri seculare, intr-o depresiune larg deschisa spre soare, adapostita de jur imprejur de culmi ale caror inaltimi variaza intre 800-1100 metri, care o feresc de asprimea iernii si arsita verii, manastirea are o pozitie geografica vrednica de invidiat. Mai sus nici drumul nici paraul nu se incumeta sa mearga. Deci, lundu-si ramas bun unul de la altul, se ramifica in numeroase poteci si tot atatea paraiase ce vin radial dinspre culmea muntilor din jur. Fiecare versant, fiecare obcina si poiana sunt strabatute, dintr-o parte in alta, de poteci ce se intretaie, care fac legatura directa intre manastirile din tinutul Neamt si lumea inconjuratoare.
O poteca urca spre apus, peste crestetul muntelui Stanisoara, cale de patru ceasuri, pana la Hangu. Alta duce la nord, spre varful Taciunele, trece peste plaiuri cu numeroase turme de oi si dupa trei ore coboara in Pipirig. O poteca mai cunoscuta drumetilor se indreapta spre rasarit, urca in piept culmea Agapiei, prin poiana Trapezei, si, dupa un mic popas deasupra, in poiana pustnicului Serghei, coboara in mai putin de trei ore, la ctitoria Hatmanului Gavriil, fie direct, fie prin Agapia Veche. Dar cea mai frecventa este poteca ce urca la sud, spre schitul Sihla, cale de peste un ceas, de unde se poate ajunge la Manastirea Agapia, cat si la manastirile Varatec si Horaita prin poiana Ciungi.