Orthoblog

Neputinţa: nu ştiu dacă există altceva care să definească mai bine starea omului contemporan, mai cu seamă a românului. Şi mă refer îndeosebi la neamul nostru, atât pentru că eu însumi sunt român, cât şi pentru că strămoşii noştri, în toate războaiele din trecut, au dovedit un curaj şi o îndrăzneală pe care numai nebunia credinţei în Hristos le poate explica.

Noi însă am ajuns astăzi atât de neputincioşi încât mai uşor ne e, parcă, a mişca un munte, decât a realiza o schimbare pozitivă în viaţa noastră. De pildă, a-ţi cere iertare soţului sau soţiei, indiferent cine este vinovat, a devenit un lucru aproape imposibil; a-ţi creşte copiii cât mai departe de ispita televizorului şi a societăţii de consum pare de neconceput; a pune un nou început în viaţa ta, a-ţi face un program stabil în care să rezervi un timp pentru copii şi soţie, a asculta pur şi simplu liniştea şi gândurile de taină ale celuilalt a devenit mitologie. Lui Dumnezeu îi rezervăm doar gândul că El există şi, ca atare, trebuie să ne ajute, căci noi nu mai avem nici răgazul şi nici puterea măcar pentru un Doamne, miluieşte…

Citeste mai mult! »

Vă prezentăm un fragment din cartea: Părintele Iustin Pârvu - Viata şi invăţăturile unui mărturisitor- fragment care ne aduce aminte că prigoana împotriva creştinilor nu s-a terminat cu edictul dat de Impăratul şi Sfântul Constantin, a continuat şi secolul trecut şi continuă până în zilele noastre.

Doresc să povestesc ceea ce s-a întâmplat în 30 ianuarie 1962, ziua Sfinţilor Trei Ierarhi Vasile, Grigorie şi loan. O dimineaţă ceţoasă şi rece - o ceată şi o umiditate care pătrundea în tot corpul.

Citeste mai mult! »

Cei patruzeci de mucenici, deşi erau de obârşie din diferite locuri, făceau parte din aceeaşi ceată ostăşească. Ei au fost prinşi din pricina mărturisirii credinţei în Hristos şi au fost duşi la cercetare. Dar nelăsându-se înduplecaţi să jertfească idolilor, mai întâi au fost loviţi cu pietre peste faţă şi peste gură, dar pietrele în loc să-i atingă pe ei, se întorceau şi loveau pe cei ce le aruncau.
Apoi au fost osândiţi, în vreme de iarnă, să petreacă toată noaptea în mijlocul unui lac, care se găsea în apropierea Sevastiei. Pe când se găseau în mijlocul apei, unul dintre ei, care iubea mai mult viaţa, ieşind din lac, a alergat la o baie din apropiere, dar de îndată ce a fost atins de căldura de acolo, s-a topit cu totul. Unul dintre ostaşii care erau de pază acolo însă a intrat laolaltă cu sfinţii în lac şi l-a înlocuit pe cel plecat, văzând în noapte pe sfinţi înconjuraţi de lumină şi cununi, pogorându-se din cer asupra fiecăruia dintre ei.

Citeste mai mult! »