Limba greacă veche

Accentele (τόνοι), la fel ca spiritele, au fost introduse tot de Aristofan din Bizanţ sau, în orice caz, de Şcoala din Alexandria.

Limbile indo-europene marcau fiecare silabă a unui cuvânt printr-un accent propriu muzical sau tonic, presupunând, aşa cum arată şi denumirea lor, o anumită tonalitate. Accentul de intensitate sau dinamic, care a existat în paralel, presupune pronunţarea cu mai multă intensitate a uneia din silabele cuvântului, dublându-l pe cel tonic.

Dacă iniţial s-a notat accentul fiecărei silabe, ulterior, din motive uşor de înţeles, s-a marcat doar accentul de pe silaba pronunţată cu mai multă intensitate, dar păstrându-se specificaţia tonalităţii. Existând trei tonuri, au rezultat trei accente:

Citeste mai mult! »