Limba greacă veche

Alfabetul ionian cuprinde 24 de grafeme (litere), aşezate în tabelul de mai jos:

[Continuare:]

1. Grafemele η şi ω reprezintă variantele lungi pentru ε şi ο. Vocalele scurte au durata unei more, iar cele lungi echivalează cu două scurte şi au durata a două more (în latină, mora = "moment, timp").

2. ψιλόν (psilon) înseamnă "simplu" şi apare ca atribut pe lângă ε şi υ pentru ca în epoca târzie să se evite confuzia cu diftongii αἰ (care se pronunţă ca ε) şi εἰ, οἰ (care se pronuţă ca υ).

3. ὅ μικρόν defineşte pe "o" scurt (μικρόν - micron = "mic, scurt"), în opoziţie cu "o" lung, ὦ μέγα (μέγα - mega = "mare, lung").

4. "n" velar (înainte de κ, λ, χ, ξ) se notează γ: ἄγγελος (anghelos), ἄγκυρα (anchiura).

5. σ (sigma) este scris ς, atunci când se află la sfârşitul cuvântului.

6. υ (upsilon) se pronunţa ca ü în cuvântul german für ("iu") sau ca "u" în limba franceză. Cu timpul, a început să se pronunţe ca iota ("i").

7. χ (chi) se pronunţa ca şi gruparea "ch" din cuvântul gaelic Loch (lac). Este un kappa aspirat. Cu timpul, grafemul a început să se pronunţe ca litera "h".

8. θ (theta) se pronunţă ca şi "th" din cuvântul englezesc "think", dar niciodată ca în cuvântul "that" (aici, gruparea "th" este un fel de "d" aspirat).

9. ζ (zeta) se pronunţa în greaca veche "dz" sau "zd" (părerile diferă între lingvişti), dar mai târziu a început să se pronunţe "z".

10. ι (iota) nu are punct deasupra, ca în limba română!

Mai multe despre pronunţia grafemelor veţi afla într-o lecţie următoare, care se va ocupa de sistemele de pronunţie a limbii greceşti vechi. Deocamdată, începeţi să exersaţi alfabetul pe un caieţel, scrieţi fiecare literă cu atenţie, cu majuscule şi minuscule şi încercaţi să învăţaţi ordinea literelor şi numele fiecărei litere. Rămâne temă pentru următoarele 2 zile.

Spor la învăţat!