Limba greacă veche

Iată şi volumul II (şi ultimul) al manualului de limbi clasice.

Iată o foarte bună carte din care puteţi învăţa limba greacă veche şi să traduceţi, în acelaşi timp, din Sfintele Evanghelii. Nu vă speriaţi că este pentru studenţii în anul III la seminariile teologice. Începe chiar cu alfabetul grecesc, deci nu e vorba de anul III de studii în limba greacă, ci de un manual pentru începători. Vom posta şi volumul al II-lea în curând.

Vă oferim spre download incă o bijuterie: "Sintaxa Ellenă pusă în comparaţiune cu limba Latină, insoţită şi de unu tractatu asupra Dialectelor Ellenice", de G. Erbiceanu, Iaşi, 1871. Pentru a descărca această carte, daţi click aici!

Dicţionarul elino-românesc tradus după cel al lui Skarlat D. Vizantie de către G. Ioanid şi tipărit în 1864 este o unealtă de preţ în biblioteca oricărui student în ale limbii elineşti sau în biblioteca oricărui bibliofil. Cartea, scanată şi scrisă într-o limbă frumoasă românească, cu alfabet chirilic, o puteţi descărca de pe Orthoblog, dând click aici. Acolo găsiţi două volume (format PDF) arhivate ZIP. Dacă nu aveţi un program de dezarhivare, puteţi descărca WinRAR de la http://www.rarsoft.com/rar/wrar371ro.exe. Iar dacă nu cunoaşteţi alfabetul chirilic, îl puteţi învăţa de la http://ro.wikipedia.org/wiki/Alfabetul_chirilic_rom%C3%A2n.

Vă oferim pentru download încă un manual de sintaxă greacă, tipărit în 1901, la Bucureşti. Descărcaţi această carte dând click aici!

Iată încă o bijuterie: Primele elemente de gramatică ellenă, în traducere de Anghel Demetrescu, Bucureşti, 1872. Descărcaţi cartea dând click aici!

Puteţi descărca această carte tipărită în anul 1870 la Iaşi, dând click aici!

Cam acestea sunt noţiunile principale de grafie şi fonetică pe care ar trebui să le învăţaţi bine, înainte să trecem la lucruri mai importante, cum ar fi cele trei declinări. Iată două imagini care conţin o scurtă recapitulare a noţiunilor de grafie. Vă recomand însă să recapitulaţi şi noţiunile de fonetică. Daţi click pe imagini pentru a le mări. Şi vă rog să iertaţi scrisul dezordonat

Citeste mai mult! »

Contragerea (contractio) este un fenomen generalizat în dialectul atic, constând în contopirea a două vocale ajunse în contact, în cadrul aceluiaşi cuvânt. Rezultanta, o vocală lungă, are timbrul determinat de componentele contragerii:

a) vocalele de acelaşi timbru contrag în lunga corespunzătoare:

Observaţie: În cazul contragerilor, η redă un e lung deschis, iar ει un e lung închis.

Citeste mai mult! »

Eliziunea denumeşte căderea vocalei finale a unui cuvânt pentru a se alimina hiatul cu iniţiala vocalică a celui următor. Se marchează prin apostrof dacă cuvintele aflate în contact nu se contrag (nu se contopesc); în caz contrar, apostroful dispare: οὐδὲ ἄλλος > οὐδ ᾽ἄλλος "nici altul", ἀντὶ ἐκείνης > ἀντ ᾽ἐκείνης "în locul aceleia", dar în caz de contragere διὰ ἔβαλον > διέβαλον "am aruncat", ἀπὸ αἰτέω > ἀπαἰτέω "cer".

Dacă, în urma eliziunii, o consoană vine în contact cu o vocală aspirată, va prelua de la aceasta aspiraţia: ἐπὶ ἑτέρῳ > ἐφ ᾽ἑτέρῳ "pe celălalt".

Citeste mai mult! »

Ca unitate minimală a unui enunţ, cuvântul (flexibil) este compus din morfeme:

1. Radicalul (rădăcina) este morfemul lexical ce conţine sensul de bază al cuvântului, este comun tuturor termenilor din aceeaşi familie: λεγ-/λογ- "a aduna > a vorbi" se regăseşte în toţi derivaţii verbali sau nominali: -λέγω, λεκτός, λέξις, λεξικός, λόγος, λογίζομαι, λογάς, ἐκλογή, λέσχη etc. Structura ternară a radicalului indo-european (consoană-vocală-consoană), cunoaşte fenomenul apofoniei (alternanţei vocalice) calitative cu trei grade apofonice: e/o/zero (λειπ-/λοιπ-/-λιπ-), respectiv cantitative cu două grade: lung/scurt (η,ω/α, ε, ο de ex. δίδωμι/δαίμονος), ceea ce face posibilă existenţa flexiunii interne.

Citeste mai mult! »

Iată-ne ajunşi la a şasea lecţie. Astăzi vom învăţa mai multe despre sunetele limbii greceşti.

Citeste mai mult! »

Am terminat lecţiile despre grafia limbii greceşti! Aşa că trecem la următoarea parte importantă a învăţării unei limbi: fonetica. În această lecţie facem o introducere în cele două sisteme de pronunţie, urmând ca în lecţiile următoare să discutăm despre sunete (vocale, consoane, diftongi, silaba etc.).

Odată cu răspândirea elinei în Occident, s-a pus problema corectei pronunţii, cât mai apropiate de cea originară, considerându-se că modelul propus de grecii contemporani, bizantini, promova o pronunţie coruptă, evoluată, ce nu respecta scrierea fonetică şi ridica multe semne de întrebare cauzate de neconcordanţele inexplicabile dintre cuvântul scris şi cel rostit; problema se evidenţia mai ales în studiul operelor clasice în versuri.

Citeste mai mult! »

Regulile de accentuare ţin cont de următoarele două legi:

- legea limitaţiei: accentul poate sta doar pe una din ultimele trei silabe, după cum am discutat în partea I a acestei lecţii.
- vocalismul final lung:
  a) atrage accentul ascuţit pe penultima silabă, chiar dacă iniţial el avea o poziţie mai avansată: ἄνθρωπος "omul" devine ἀνθρώπου "al omului";
  b) accentul circumflex de pe penultima silabă devine ascuţit: δῶρον "dar" devine δώρου. Regula se aplică şi în momentul apariţiei unei silabe în plus pe finală: σῶμα "trup" devine σώματος, căci accentul ajunge pe a treia silabă şi devine obligatoriu ascuţit;
  c) accentul ascuţit de pe ultima silabă a substantivelor devine circumflex în condiţiile lungirii ei la cazurile Gen. Dat.: ψυχή "suflet", dar ψυχῆς "al sufletului", ὀφθαλμός "ochi", dar ὀφθαλμῶν "al ochilor", ὀφθαλμοῖς "ochilor".

Citeste mai mult! »

Accentele (τόνοι), la fel ca spiritele, au fost introduse tot de Aristofan din Bizanţ sau, în orice caz, de Şcoala din Alexandria.

Limbile indo-europene marcau fiecare silabă a unui cuvânt printr-un accent propriu muzical sau tonic, presupunând, aşa cum arată şi denumirea lor, o anumită tonalitate. Accentul de intensitate sau dinamic, care a existat în paralel, presupune pronunţarea cu mai multă intensitate a uneia din silabele cuvântului, dublându-l pe cel tonic.

Dacă iniţial s-a notat accentul fiecărei silabe, ulterior, din motive uşor de înţeles, s-a marcat doar accentul de pe silaba pronunţată cu mai multă intensitate, dar păstrându-se specificaţia tonalităţii. Existând trei tonuri, au rezultat trei accente:

Citeste mai mult! »

Aceste semne au fost introduse abia în epoca elenistică, de către Aristofan din Bizanţ, învăţat alexandrin al secolului al III-lea î.Hr., dar generalizate în epocile ulterioare.

Citeste mai mult! »

Iată mai jos o imagine care detaliază modul de scriere a literelor greceşti. Liniile punctate cu sageti arata direcţia în care trebuie să se mişte unealta de scris, iar numerele indică sensul de parcurgere. Daţi click pe imagine pentru a o vedea mărită. Vă recomand, însă, să daţi click dreapta pe imagine şi Save Picture as pentru a o salva în calculator:

Citeste mai mult! »

Alfabetul ionian cuprinde 24 de grafeme (litere), aşezate în tabelul de mai jos:

Citeste mai mult! »

Greaca veche (numită şi elina, greaca antică sau clasică) face parte din marele grup de limbi numite în mod curent de către lingvişti indo-europene (I.E.). Acest fapt se datorează răspândirii acestor limbi, până la epoca istorică, din Vestul Europei până în Asia Centrală şi India.

Greaca face parte din aceeaşi familie cu: latina, celtica, germana veche, slava, limba dacilor şi a tracilor, hittita, armeana veche, limbile iraniene, sanscrita etc, dintre care unele sunt până azi continuate prin limbi vii de a doua sau a treia generaţie.

Citeste mai mult! »

Acest blog este un nou proiect Orthoblog, care are ca scop postarea de lecţii online pentru studiul limbii greceşti vechi. Deoarece şi eu m-am confruntat cu o mare lipsă de materiale atunci când am început să studiez această limbă, ţin să împărtăşesc tuturor cunoştinţele dobândite şi unele dintre materialele cu care puteţi lucra.

Cui se adresează acest blog?

Studenţilor la Facultatea de Teologie, la Facultăţile de Limbi Clasice sau oricui doreşte să înveţe frumoasa limbă elină.

Ce beneficii am dacă învăţ limba greacă veche?

Poţi citi Biblia în original, la fel ca şi operele marilor filosofi greci ai antichităţii sau vasta literatură a Greciei antice. De asemenea, poţi învăţa să citeşti şi să traduci lucrările care fac parte din Patrologia Greacă.

De ce lucruri am nevoie ca să pot învăţa?

În primul rând, de timp. Este bine să poţi oferi cel puţin o jumătate de oră pe zi studiului (de preferat o oră-două).

În al doilea rând, de voinţă, ambiţie, perseverenţă. Nu te lăsa! Chiar dacă la început pare mai greu şi ţi se pare că nu ai învăţat mare lucru, ai răbdare şi, în timp, vei observa că a meritat.

În al treilea rând, de internet, dar ţinând cont că citeşti aceste rânduri, probabil că ai deja o conexiune la internet şi ne poţi vizita atunci când apar lecţii noi.

Şi în ultimul rând, ar fi bine să te înscrii pe blog (partea dreaptă a paginii), apoi să intri la Abonare şi, în dreptul textului "Greaca veche", să bifezi căsuţa cu Articole şi apoi să apeşi Actualizare. După ce ai făcut asta, de fiecare dată când apare o lecţie nouă pe site, vei fi anunţat printr-un email. Asta ca să fii mereu la curent.

Succes!