A-I. Sufletul care a dobandit puterea de discernamant (dreapta socoteala), a ajuns sa-l posede pe acesta de la harul dumnezeiesc prin ascultarea cuvantului. Caci, intr-adevar, nadejdea crestinilor, linistea lor si avutia lor nu este in lumea aceasta, fiindca ceea ce cauta crestinii nu sunt frumusetile acestui pamant si nici ale boltei ceresti si a luminatorilor de pe ea. Caci, iata, bunurile acestea toate care sunt pe pamant, lucrurile frumoase si placute care incanta felurit si, de asemenea, ceea ce vezi pe bolta cereasca, acea varietate de astre si frumusetea luminatorilor, nimic din toate acestea nu cauta crestinul si nici n-are nevoie de ele. Exista insa ceva care nu se gaseste nici pe pamant si nici pe cerul acesta (vazut), in acel ceva vietuiesc (crestinii) si de acela au nevoie cei ce iubesc pe Domnul.
A-I. Toti oamenii intocmesc legi prin care se ocupa de actiunile frumoase. Toate Scripturile de Dumnezeu inspirate: cea a Legii, a profetilor, cuvintele Evangheliei Domnului si cele ale Apostolilor au fixat pedepse impotriva raufacatorilor si (toate) arata pe cei care savarsesc fapte bune si frumoase si carora li se fagaduieste imparatia vesnica. Or, legile din afara ale neamurilor (referindu-se aici si la cele romane si la cele grecesti) si magistratii lor pedepsesc pe cei vinovati inaintea tuturor spre inspaimantarea celorlalti, voind astfel sa impiedice si sa reteze activitatea raufacatorilor. Nici un invatat sau crainic nu indeamna (public) la savarsirea faptelor rele, ci toti fac elogiul faptelor bune. In fapt, dupa cum vedem (constatam) raul stapaneste cel mai deplin; el se comite si el imparateste peste lume.
A-I. Sufletele ce au fost atrase de Duhul Sfant se deosebesc mult si sunt mai puternice decat cele ramase in lume; precum lumina este mai presus de intuneric iar cei vii superiori celor morti. Dar acestea (se deosebesc) nu numai prin atat, ci si prin aceea ca, auzind cuvantul Adevarului, il primesc, il cred cu multa daruire si sed statornic in aceasta nadejde prin asteptarea harului. Si chiar daca ele nu au atins plinatatea acestor harisme, ele se deosebesc mult de ceilalti oameni prin credinta, nadejdea si prin deplina ravna pentru toate virtutile. Despre ele pot spune ca sunt deja inauntrul anticamerei datorita nadejdii pe care le-a impartasit-o cuvantul primit, salasluit deplin intru ei. Caci nu-i deloc un lucru fara importanta ca sufletul insusi primeste cuvantul sublim al adevarului, il aseaza in adancul sau, se curateste de toate falsele tesaturi ale gandurilor constrangatoare, se daruieste pe sine nadejdii in Dumnezeu si in cuvantul Sau. Si astfel, cu ajutorul lui Dumnezeu, se lupta impotriva duhurilor raului.
Cele mai noi stiri
Cum sa tranzactionezi Forex?
Dati-ne o nota:
| Lun | Mar | Mie | Joi | Vin | Sam | Dum |
|---|---|---|---|---|---|---|
| << < | > >> | |||||
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
| 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
| 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
| 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
| 27 | 28 | 29 | 30 | |||