Orthoblog

In aceasta zi, in Duminica a treia a Postului Mare, praznuim inchinarea cinstitei si de viata facatoarei Cruci.

Pentru ca in timpul postului celui de patruzeci de zile ne rastignim si noi oarecum, morti fiind fata de patimi, cu simturile adormite si potolite din pricina amaraciunii postului, ni se pune inainte cinstita si de viata facatoarea Cruce, ca sa ne imbarbateze, sa ne sprijine, sa ne aduca aminte de patima Domnului nostru Iisus Hristos si sa ne mangaie. Daca Dumnezeu a fost rastignit pentru noi, oare nu trebuie ca si noi sa lucram mai mult pentru El ? Nevointele noastre ni se usureaza cand ni se aduce aminte si de nadejdea slavei ce ni s-a dat prin Cruce. Caci dupa cum Mantuitorul nostru urcandu-se pe Cruce, a fost slavit prin felul necinstit prin care s-au purtat oamenii cu El si prin amaraciunile ce I-au pricinuit, tot asa trebuie sa facem si noi ca sa fim slaviti impreuna cu El, cu toate ca induram cu greu nevointele postului.

[Continuare:]

Se mai explica praznuirea de azi si in alt chip. Dupa cum cei care calatoresc pe o cale aspra si lunga, zdrobiti de oboseala, daca intalnesc pe cale un copac umbros, se odihnesc putin, asezandu-se sub el, si oarecum refacuti termina si restul drumului, tot asa si acum, in timpul postului, a fost sadita de Sfintii Parinti la mijlocul acestei cai obositoare Crucea cea aducatoare de viata, spre a ne odihni, a rasufla si a ne face pe noi cei osteniti sprinteni si usori pentru restul ostenelii.

Sau alta explicatie. Dupa cum la venirea unui imparat sunt purtate inainte steagurile lui si sceptrul, iar in urma vine si el, plin de veselie si de bucurie pentru biruinta avuta, iar impreuna cu el se bucura si supusii, tot asa si Domnul nostru Iisus Hristos, vrand sa arate biruinta asupra mortii si ca are sa vina cu slava in ziua Invierii, a trimis inainte sceptrul Lui, semnul Lui cel imparatesc Crucea cea de viata facatoare, care ne umple de multa bucurie, ne da foarte mare usurare si ne pregateste sa fim gata sa primim pe Imparat si sa scoatem strigate de bucurie intru intampinarea Biruitorului.

A fost asezata Sfanta Cruce in saptamana de la mijloc a postului de patruzeci de zile pentru urmatoarea pricina: Sfantul Post de Patruzeci de zile, se aseamana cu izvorul cel din Mera, din pricina asprimii, amaraciunii si lipsei de trai bun ce ne face postul. Dupa cum dumnezeiescul Moise cand a bagat lemnul in mijlocul izvorului, l-a indulcit, tot asa si Dumnezeu, care ne trece prin Marea Rosie cea spirituala si ne scoate de la nevazutul Faraon, prin lemnul cel de viata facator al cinstitei si de viata facatoarei Cruci, indulceste amaraciunea postului celui de patruzeci de zile si ne mangaie pe noi care traim ca in pustie pana ce ne va duce, prin invierea Lui, la Ierusalimul cel spiritual.

Sau alta explicatie. Deoarece crucea se numeste si este pomul vietii, iar acel pom a fost sadit in mijlocul raiului, in Eden, in chip potrivit si dumnezeiestii Parinti l-au sadit pe acesta in mijlocul postului celui de patruzeci de zile ca sa ne aminteasca si de lacomia lui Adam, dar in acelasi timp sa ne arate, prin postul acesta si inlaturarea osandei lui. In adevar daca mancam din el nu mai murim, ci traim.

Prin puterea Crucii, Hristoase Dumnezeule, pazeste-ne de ispitele celui viclean, invredniceste-ne sa ne inchinam dunmnezeiestilor tale Patimi si Invierii celei purtatoare de viata, ducand la capat cu usurinta calea acestui post de patruzeci de zile si ne miluieste pe noi ca un singur bun si de oameni iubitor. Amin.

Cules din volumul “SINAXARELE TRIODULUI si Viata Sfintei Maria Egipteanca", de Ludmila Doina, colaboratoare orthoblog