Orthoblog

In aceasta zi, in Duminica intaia a Postului Mare, facem pomenire de inaltarea sfintelor si cinstitelor icoane, petrecuta pe timpul de vesnica pomenire a imparatilor din Constantinopol, Mihail si a maicii lui, Teodora, si in vremea patriarhului Constantinopolului, Sfantul Metodie Marturisitorul.

Leon Isaurul, potrivit ingaduintei lui Dumnezeu, din pazitor de asini si lucrator cu palmele, a pus stapanire pe sceptrul imparatiei Constantinopolului, pe vremea cand cel intai intre sfinti Gherman a luat in mana carma Bisericii. Indata Leon a poruncit de la chemat la el si i-a zis: “Mi se pare, Inalt Prea Sfintite Stapane, ca icoanele nu se deosebesc cu nimic de idoli. Porunceste deci sa le scoata repede din biserici. Iar daca sunt adevarate icoanele sfintilor, atunci sa fie ridicate mai sus, pentru ca sa nu le spurcam necontenit sarutandu-le si sa cadem astfel in pacat.”

[Continuare:]

Patriarhul a respins aceste cuvinte groaznice ale imparatului si i-a spus: “Sa nu fii tu acela imparate! Am auzit ca s-a pornit odata cineva cu furie impotriva sfintelor icoane; iar numele aceluia este Conon. Eu ma numeam asa pe cand eram copil.”

Pentru ca Gherman n-a vrut sa asculte de porunca lui, imparatul l-a surghiunit de pe scaunul patriarhal si l-a inlocuit cu Anastasie, care-i impartasea gandul. Si asa s-a ivit atunci lupta impotriva sfintelor icoane.

Dupa ce Leon si-a sfarsit rau viata, a urmat la tronul imparatesc fiul lui, Constantin Copronim, care era pornit cu mai multa furie impotriva sfintelor icoane. Pentru ce sa mai spunem cate si ce fel de fapte groaznice a savarsit si acest nelegiuit? Dar si el si-a savarsit viata mai rusinos, si-i urmeaza pe tronul imparatesc fiul sau nascut cu Hazara. Dar pentru ca si el si-a trait rau viata, i-au urmat la conducerea imparatiei Irina si Constantin. Acestia sfatuiti fiind de preasfintitul patriarh Talasie, au adunat al saptelea sinod ecumenic, si Biserica lui Hristos a capatat iarasi sfintele icoane.

Dupa ce au parasit si acestia tronul imparatesc, s-a urcat Nichifor patriciul, apoi Stavrachie, fiul lui, dupa care a urmat MIhail Rangabe. Toti au cinstit sfintele icoane. Lui Mihail i-a urmat salbaticul Leon Armeanul. Acesta a pornit o a doua lupta impotriva icoanelor, inselat fiind de un monah eretic ce locuia inchis intro pestera. Si iarasi a fost lasata fara podoaba Biserica lui Dumnezeu. Dupa Leon Armeanul a venit pe tronul imparatesc Mihail Amoreul. Dupa el a venit Teofil, fiul sau, care i-a lasat in urma pe inaintasii sai in nebunia sa impotriva icoanelor. Acest Teofil a dat la osande si pedepse groaznice pe multi dintre Sfintii Parinti. Dupa ce si-a saturat cruzimea timp de doisprezece ani, s-a imbolnavit de boala grea; cand era aproape de moarte isi deschidea atat de mult gura incat i se puteau vedea maruntaiele.

Imparateasa Teodora era foarte intristata din pricina aceasta. Coplesita de durere, a adormit si a vazut in vis pe Preacurata Nascatoare de Dumnezeu cu Pruncul cel mai inainte de veci in brate, inconjurata de ingeri stralucitori care loveau si isi bateau joc de Teofil, barbatul ei. Cand s-a sculat din somn, Teofil si-a venit putin in simtire si a strigat: “Vai de mine ticalosul: Din pricina sfintelor icoane sunt batut”. Indata imparateasa a pus la capataiul lui icoana Nascatoarei de Dumnezeu, si s-a rugat ei cu lacrimi.

Iar Teofil desi era grozav de bolnav, vazand pe unul din cei ce stateau in jurul lui ca poarta engolpion, i l-a smuls si l-a sarutat. Si indata gura lui care scrasnea impotriva icoanelor, si nerusinatul lui gatlej, care statea deschis, au venit la starea lor fireasca de mai inainte, i s-au potolit necontenitele dureri si chinuri, si a adormit marturisind ce bun lucru este a cinsti si a ne inchina sfintelor icoane.

Scotand deci, imparateasa, din lazile ei, cinstitele si sfintele icoane, l-a facut pe Teofil sa le sarute si sa le cinsteasca din tot sufletul. Dupa putina vreme Teofil a murit. Teodora a chemat pe toti cei din surghiun, a dat drumul celor din inchisori si a poruncit sa se traiasca in libertate. A izgonit de pe scaunul patriarchal pe Ioan, numit si Ianis, care era mai mult capetenia vrajitorilor si capetenia demonilor, decat capetenia crestinilor. Pe tronul patriarhal s-a suit marturisitorul lui Hristos, Metodie, care patimise multe mai inainte si in groapa de viu fusese ingropat.

Asa stand lucrurile , Ioanichie cel Mare, care a sihastrit in muntii Olimpului, a avut o cercetare, dumnezeiasca. A venit la el marele sihastru Arsaachie si i-a spus: Dumnezeu m-a trimis la tine ca sa mergem la cuviosul barbat Isaia, care sihastreste inchis intr-o pestera din Nicomidia, spre a invata de la el cele ce sunt placute lui Dumnezeu si potrivite Bisericii Lui.

Si intr-adevar cand au ajuns la el, au auzit din gura lui: Aceasta zice Domnul: “Iata s-a apropiat sfarsitul dusmanilor icoanelor Mele. Duceti-va la imparateasa Teodora, dar si la patriarhul Metodie si, le graiti asa: “Sa opriti pe toti cei nesfintiti si asa impreuna cu ingerii sa-Mi aduceti jertfa, cinstind icoana Chipului Meu si Crucea”. Cand au auzit acestea, s-au dus indata la Constantinopol si au vestit cele ce li s-au spus, patriarhului Metodie si tuturor alesilor lui Dumnezeu. Iar ei adunandu-se s-au dus la imparateasa, pe care au aflat-o cu totul incredintata, caci din parinti era evlavioasa si iubitoare de Dumnezeu. Imparateasa indata si-a scos icoana Nascatoarei de Dumnezeu ce-i atarna la gat si in vazul tuturor a sarutat-o spunand: “Sa fie anatema toti cei care nu se inchina si nu saruta icoanele, nu ca pe Dumnezeu, ci ca pe niste chipuri ale acelora care au iubit pe Dumnezeu”.

Toti cei care erau acolo s-au bucurat cu bucurie mare. Imparateasa, la randul ei, i-a rugat si ea sa faca rugaciuni pentru Teofil, barbatul ei. Au fost induplecati din cauza credintei ei, cu toate ca la inceput nu voiau. Si in adevar cel intru sfinti, Metodie a adunat poporul, tot clerul si pe arhierei in marea Biserica a lui Dumnezeu, printre care erau si acesti barbarti alesi: cei din Olimp, marele Ioanichie, Arsaacheie si Naveratie, ucenicii lui Teodor Studitul, Teofan si Teodor scriitori si marturisitori, Mihail aghiopolitul si singhelul. Cu totii au facut toata noaptea rugaciuni catre Dumnezeu pentru Teofil, rugandu-se cu totii cu lacrimi si cu incordata ruga. Asa au facut tot timpul celei dintai saptamani a Postului Mare. Acelasi lucru l-a facut si imparateasa Teodora impreuna cu femeile si cu celalalt popor.

In timp ce faceau rugaciuni, Vineri pe la revarsatul zorilor, imparateasa a adormit si i se parea ca se gaseste la picioarele crucii si treceau pe cale, cu mult zgomot, niste oameni care duceau felurite unelte de chin. In mijlocul lor era dus legat cu mainile la spate si imparatul Teofil. Cand l-a vazut, a mers si ea dupa cei care-l duceau pe Teofil. Ajungand la poarta cea de arama, a vazut un barbat stralucitor la fata, care sta inaintea icoanei lui Hristos. Teofil s-a oprit inaintea lui. Imparateasa s-a atins de picioarele acelui barbat, si se ruga pentru imparat. Dar numai ce a deschis Teodora gura, ca acel barbat i-a zis: Mare este, femeie, credinta ta! Afla ca pentru lacrimile si pentru credinta ta, inca si pentru rugile si rugamintile robilor Mei, iert pe Teofil, barbatul tau!

Dupa aceea a spus si celor care il duceau pe Teofil: Dezlegati-l si dati-l femeii lui! Imparateasa l-a luat si a plecat bucurandu-se si veselindu-se. Si indata s-a trezit din somn. Acestea a vazut imparateasa Teodora. Iar patriarhul Metodie, in timp ce se faceau rugaciuni si cereri pentru Teofil a luat o hartie curata si a scris pe ea numele tuturor imparatilor eretici, intre care a pus si numele lui Teofil. Aceasta hartie a pus-o sub sfanta Masa fara sa stie nimeni. Vineri vede si el un inger infricosator ca intra in biserica cea mare. Se apropie de el si pare ca-i spune: Ti-a fost ascultata rugaciunea episcope! Imparatul Teofil a capatat iertare! Nu mai supara pe viitor dumnezeirea cu el!

Patriarhul vrand sa stie de-i adevarata vedenia, s-a sculat din locul unde era, a luat hartia, a desfacut-o – o, judecatile lui Dumnezeu – si a gasit sters cu totul de Dumnezeu numele lui Teofil. Mult s-a bucurat imparasteasa cand a auzit acestea si a cerut patriarhului sa adune intreg poporul cu sfintele cruci si cu sfintele icoane in biserica cea mare, ca s-o impodopeasca din nou cu sfintele icoane si sa faca tuturor cunoscuta aceasta noua minune. Si intr-adevar indata s-au adunat toti in biserica cu lumanari in maini. A venit si imparateasa cu fiul ei.

Si facand letanie au pornit de acolo pana la asa numitul Miliu, cu sfintele icoane, cu dumnezeiestile si cinstitele lemne ale crucii, cu sfanta si dumnezeiasca Evanghelie, strigand: “Doamne miluieste-ne!”. Si tot asa s-au intors din nou in biserica si au savarsit dumnezeiasca Liturghie, asezand la locul lor sfintele si cinstitele icoane cu ajutorul unor barbati cu o viata deosebit de sfanta. Apoi au fost proclamati cei evlaviosi care au crezut drept si au fost indepartati si anatemizati cei neevlaviosi si care n-au primit cinstirea sfintelor icoane. Si acesti sfinti marturisitori au hotarat atunci ca in fiecare an sa se faca asa aceasta sfanta praznuire, ca nu cumva sa cadem din nou in aceasta ratacire. Pentru rugaciunile sfintilor Tai marturisitori, icoana intru totul asemenea Tatalui, miluieste-ne pe noi. Amin.

Cules din volumul "SINAXARELE TRIODULUI si Viata Sfintei Maria Egipteanca", de Ludmila Doina, colaboratoare orthoblog