Orthoblog

Canonul 7


Iar cel ce s-a întinat, treaz fiind cu trupul, şapte zile se opreşte de la Împărtăşanie, în fiecare zi citind Psalmul 50 şi făcând 49 de metanii.


Însemnare


Există o diferenţiere, la Anastasie al Antiohiei, pentru scurgerea pe care o pătimeşte cineva fiind treaz. Scurgerea pe care o face cineva fiind treaz, o face sau la sine sau la altul.


Scurgerea cea de la sine se face: sau cu pipăirea mâinii şi se canoniseşte 40 de zile (aceasta fiind însăşi malahie) sau fără pipăirea mâinii. Aceasta sau se face numai din supărare şi se canoniseşte o zi; sau se face cu unirea gândului fără de învoială şi pipăire şi se canoniseşte 3 zile; sau se face cu unirea gândului şi cu pipăire, fără de învoială şi se canoniseşte 7 zile; sau se face şi cu învoială fără de pipăire şi se canoniseşte 20 de zile; sau şi cu pipăire şi se canoniseşte 30 de zile.

[Continuare:]

Iar scurgerea cea care se face către altcineva, sau se face fără tăvălire împreună, sau cu tăvălire împreună. Cea care se face fără de tăvălire împreună, ci cu apucări şi cu sărutări, sau fără de pipăire se face, se canoniseşte 20 de zile; sau se face şi cu pipăire şi se canoniseşte 30 de zile. Iar cea care se face cu tăvălire împreună, sau către cel de un neam, se canoniseşte 80 de zile; sau către cel de alt neam, adică la dobitoace, se canoniseşte 7 ani.


Iar cei ce, fiind treji, pătimesc scurgere din neputinţa trupului, şi cei ce scot sămânţa amestecată cu udul, nu sunt supuşi la nimic, pentru că amândoi o pătimesc fără de supărare, sau unire sau învoiala gândurilor. Pentru aceasta nici Anastasie nu pomeneşte nimic de aceştia.


Canonul 8


Cel ce a făcut malahie se canoniseşte 40 de zile cu mâncare uscată (adică cu pâine şi apă) petrecând şi făcând în fiecare zi 100 de metanii.


Însemnare


Malahia este atât de urâtă lui Dumnezeu, încât pentru dânsa a omorât pe Onan, fiul Iudei (care a fost fiu al lui Iacov), pentru că el a fost cel dintâi care a arătat această răutate pe pământ şi de la care s-a şi numit malahia “onanie". “Şi ceea ce făcea el era rău înaintea lui Dumnezeu, rău se arată (zice Scriptura la Facere 38, 10) şi l-a omorât pe el” (adică pe Onan). Socotesc unii dascăli că Dumnezeu atât de mult a urât pe acei mândri filosofi ai elinilor, încât i-a lăsat să se stăpânească de acest păcat, spre pedeapsa închinării lor la idoli, căci cunoscând pe Dumnezeu, nu ca pe un Dumnezeu l-au slăvit. Şi se asemuieşte aceasta din ceea ce spune dumnezeiescul Pavel despre dânşii: “Pentru aceea i-a şi dat pe ei Dumnezeu la poftele inimilor lor spre necurăţie, ca să se necinstească trupurile lor întru sineşi” (Romani 1, 24); unde, prin “trupurile lor întru sineşi” a arătat malahia, adică acelaşi trup lucrează şi pătimeşte singur întru sine. Malahia, zice Ioan Scărarul (Cuvântul 15), este desfrânare care se face fără alt trup, prin care a căzut acel mare sihastru pentru care a zis dumnezeiescul Antonie că mare stâlp a căzut. Malahia aceasta este numită “moarte şi pierzare” (Cuvântul 15), care totdeauna se află în noi şi se poartă împreună cu noi, cu deosebire în vremea tinereţilor. Pentru aceasta, cu mare greu se depărtează de ea şi se pocăiesc cei care au fost prinşi odată de ea. Se aseamănă cu o mreajă mare a diavolului şi a iadului, cu care a tras lumea spre pierzare şi mulţi se prind în ea, dar puţini scapă. Şi se bucură inima diavolului pentru vânatul cel mult pe care-l face cu această mreajă şi o tămâiază că i-a prins multe bucate şi multe suflete – precum spune Avacum (2, 15): “Sfârşit cu undiţa a smuls şi l-a tras pe el cu mreaja (adică lumea a tras-o) şi l-a adunat pe el în năvoadele lui.” Pentru aceasta “Veseli-se-va şi se va bucura inima lui, va jertfi năvodului său şi va tămâia mrejei lui, căci cu ele îngraşă partea lui şi mâncărurile lui alese.”


Mai mult ce să spun? Malahia pricinuieşte vătămare veşnică nu numai sufletului, ci pricinuieşte vătămare şi sănătăţii trupului. Vătămare sufletului, căci îl lipseşte de împărăţia cerurilor şi îl osândeşte la munca cea veşnică – precum spune Pavel (I Corinteni 6, 9): “Nu vă înşelaţi: nici desfrânaţii, nici preadesfrânaţii, nici malahienii, nici închinătorii la idoli… nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu.” Deşi Sfântul Ioan Gură de Aur şi Teofilact i-au tâlcuit pe cei ce fac malahie, că sunt cei ce desfrânează şi pătimesc cele urâte ca Sodomitenii, însă mulţi dascăli au înţeles prin malahieni pe cei care fac sufletul să-şi piardă fecioria, care este cel mai de preţ lucru din lume şi care, dacă se pierde, nu se mai dobândeşte niciodată, şi pentru faptul că îl face să se aducă jertfă diavolului prin sămânţa trupului său cum spune un Părinte.


Pricinuieşte şi vătămarea trupului, după cum spun doctorii, pentru că malahienii: 1) Îngălbenesc. 2) Le slăbeşte stomacul. 3) Le slăbeşte vederea ochilor. 4) Pierd glasul. 5) Pierd isteţimea şi ascuţimea minţii. 6) Pierd ţinerea de minte. 7) Pierd somnul, fiind tulburaţi de vise. 8) Le tremură trupul. 9) Pierd toată bărbăţia trupului şi a sufletului. 10) Li se întâmplă dambla. 12) Li se întâmplă des scurgere în somn; de multe ori şi când sunt treji. 13) Îmbătrânesc repede şi mor rău şi cu ticăloşie.


Păcatul acesta aşadar, este ca o ciumă şi stricăciune a neamului omenesc şi face pe malahieni, şi în lumea aceasta să petreacă o viaţă ticăloasă, şi în cealaltă viaţă să fie chinuiţi veşnic în focul chinurilor.


Malahia se face sau cu mâna sa, sau cu mâna altuia, sau cu lovirea peste coapse.
Trebuie să cunoască duhovnicii că şi femeile fac malahie.


Canonul 9


Iar amestecarea unuia cu altul, ceea ce înseamnă îndoită malahie, se canoniseşte până la 80 de zile.


Însemnare


Amestecare, adică nu păcatul deplin al sodomiei, ci când doi oarecari fac malahie unul la altul.


Canonul 10


Iar dacă cineva dintre clerici, mai înainte de a se preoţi, a căzut în patima malahiei, nesocotind poate că numai pentru aceasta se va opri de la preoţie, acesta primind mai înainte Canon, numai după aceea să se apropie de preoţie. Iar dacă s-a prins în această patimă după preoţie, 1 an întreg să fie oprit de la cele preoţeşti, timp în care să împlinească toate canoanele rânduite malahienilor, şi abia după aceea să se întoarcă la preoţie. Dacă după cunoştinţa păcatului, a doua oară, sau a treia oară aceasta va face, să înceteze preoţia şi să se pogoare în rânduiala citeţului.


Însemnare


Vezi că şi malahia singură opreşte de la preoţie.


Canonul 11


Şi aceea dintre femei, care a ajuns până la sărutări şi pipăiri de bărbat, însă nu s-a stricat, primeşte canonul malahiei.


Loredana - utilizator Orthoblog