Orthoblog

Dacă o soră de mănăstire nu va rămâne în continuare, se canoniseşte un an oprire de la împărtăşanie, căci în sufletul ei deja făgăduise fecioria.


Dacă o rasoforă nu va rămâne în mănăstire, se canoniseşte trei ani oprire de la împărtăşanie, căci a lăsat haina călugărească şi dacă se va căsători i se va face doar Cununia a Doua, plus încă un an oprire de la împărtăşanie; nu poate fi deci preot de mir (rasoforul) şi nici nu poate lua un viitor preot în căsătorie, nici preot fost căsătorit, aceasta fiind notificată desfrânare.


Dacă este monah, deja nu se mai poate vorbi de căsătorie, căderea se socoate ca desfrânare şi se canoniseşte dublu cel al mirenilor, 14 ani şi întoarcerea în mănăstire când va putea.
Totuşi trebuie stiut că după canoanele monahale nu se călugăreşte cineva decât la o vârstă trecută de maturitate: la femei doar la 40 de ani, la bărbaţi la 25 de ani ca excepţie pentru necesarul ierarhiei.


Dacă citim şi prin cărţile de Istorie Bisericească, putem afla că în vremurile străvechi fiecare familie, fie ţăran, fie boier, fie domnitor era dator să-şi afierosească un copil mănăstirii, chiar dacă aceşti afierosiţi nu vroiau. Ca mai pe urmă să te minunezi aflând că aceşti afierosiţi au înţeles prin viaţa aceasta că este un lucru măreţ - mulţi călugări, foşti fii de domnitori au ajuns egumeni şi mitropoliţi, contribuind la buna conducere a Ţării când domnii nu mai puteau face prea mult.


Vezi Pravila Bisericească, Tipicul cel Mare al Sfântului Sava, Regulile Mari şi Mici ale Sfântului Vasile cel Mare, Constituţiile Sf. Vasile cel Mare, Istoria Bisericii Ortodoxe Române.


Loredana - utilizator Orthoblog