Orthoblog

Canonul I


A scurta anii de pocăinţă, după cum socotesc eu, nu se va părea lucru fără socoteală celor ce judecă drept, deoarece nici la marele Vasile şi nici la cei mai vechi dumnezeieşti Părinţi ai noştri nu s-au hotărât celor ce greşesc post sau priveghere sau număr de metanii, ci numai depărtarea de Împărtăşanie. Pentru aceasta, noi am socotit că se cuvine celor ce se pocăiesc curat sau se sârguiesc să-şi chinuiască trupul cu vieţuire aspră şi petrec cu mulţumire o viată potrivnică răutăţii celei dintâi, să le măsurăm lor după măsura înfrânării şi împuţinarea timpului de pocăinţa, adică dacă va accepta cineva să nu bea vin atâtea zile rânduite, am judecat şi noi să-i scădem un an din anii certării celei rânduite de Părinţi.

[Continuare:]

Asemenea, dacă făgăduieşte înfrânare de carne pentru o vreme, am socotit să-i împuţinăm încă un an; şi dacă se va înfrâna de brânză, de ouă, de peşte sau de untdelemn, la fiecare dintre acestea să-i reducem câte un an. Dacă voieşte să-l îmblânzească pe Dumnezeu şi cu metanii dese, îi vom reduce şi mai mult dacă arată voinţă spre milostenie, nu mai jos de cât îi este puterea. Iar dacă după cădere a venit la viaţa cea iubitoare de Dumnezeu şi călugărească, am socotit că este bine să-i dăm lui iertare în mai puţină vreme, fiindcă vrea să-şi petreacă toată viaţa lui în multă pătimire, care se cuvine vieţuirii călugăreşti.


Însemnare


Vezi Canonul 12 al Sinodului I; Canonul 102 al Sinodului al VI-lea; Canoanele 2, 5 si 7 ale Sinodului celui din Ancira; Canoanele 2, 3, 74, 84 ale Marelui Vasile; 4, 5, 7 si 8 ale Sfântului Grigorie de Nyssa; acestea răspunzând pentru împuţinarea anilor pe care a făcut-o Postitorul şi spun si ele că, după aşezarea şi pocăinţa celor ce se spovedesc, aşa trebuie să se împuţineze şi anii canonisirii lor.


Motivul pentru care Părinţii rânduiau atunci celor ce greşeau, în loc de canon numai depărtarea de Împărtăşanie este, precum socotesc, acela că atunci creştinii aveau atâta dragoste ca să se împărtăşească, încât socoteau mare paguba a se lipsi de ea. Pentru aceasta şi Părinţii cei de atunci, nu au aflat altceva cu care să-i oprească de la păcat, decât depărtarea de Împărtăşanie.


Canonul 2


Tulburarea dulceţii inimii, care se face prin gânduri, nu se canoniseşte deloc, deoarece nu a fost făcut încă păcatul.


Însemnare


Tulburarea este un gând subţire sau o aducere aminte a diavolului, care îndemna să faci un lucru sau altul. Supărarea este din cele fără de voie, fiindcă nu are drept pricină voinţa noastră ca să ne supere gândurile, ci pe vrăjmaşul. Pentru aceea este şi necanonisită.


Canonul 3


Unirea cu gândul se spală cu douăsprezece metanii.


Însemnare


Unirea este primirea de bunăvoie a gândului trimis de vrăjmaşul şi vorbirea sufletului cu dânsul.


Canonul 4


Lupta este vrednică sau de cununi sau de chinuri.


Însemnare


Lupta este o putere a sufletului, întocmai puternică cu gândul cel ce luptă, cu care, de va voi sufletul, biruieşte gândul şi ia cununi; iar, de nu va voi, este biruit de el şi primeşte pedeapsă.


Canonul 5


Învoiala este pricină şi început al canonisirilor.


Însemnare


Învoiala este plecarea cu dulceaţă a sufletului către gândul cel pătimaş, care îl luptă; pentru care zice dumnezeiescul Postitor, că acesta este începătură şi pricină a canonisirilor. Pentru aceea şi Ioan Zonara, la sfârşitul cuvântului împotriva celor ce socotesc că sămânţa cea firească este necurată, spune: cei ce au primit gândul cel pătimaş şi au vorbit cu dânsul cu dulceaţă prin unire şi învoială, aceştia nu vor scăpa de canonisire, chiar dacă nu au pătimit scurgere în somn, nici nu au văzut nălucire. Tulburarea, unirea, lupta şi învoiala sunt la toate păcatele, dar dumnezeiescul Postitor a adus pildă numai din păcatele trupeşti, ca să le cunoaştem mai bine pe cele mai grosolane.


Canonul 6


Cel ce s-a întinat în somn cu patima scurgerii, o zi se îndepărtează de Împărtăşanie. Citind Psalmul 50 şi făcând 4 metanii, să creadă că s-a curăţit de întinare.


Însemnare


Canonul 4 al Sfântului Dionisie spune că cei care pătimesc scurgerea fără de voie a seminţei, aceştia să urmeze conştiinţei lor. Dacă acesta îi mustră că au pătimit scurgerea din gând pătimaş şi nălucire urâtă sau din altă patimă oarecare, să nu se împărtăşească; iar de nu, să se împărtăşească. Canonul 12 al lui Timotei spune că cel ce a pătimit pentru că a poftit femeie nu trebuie să se împărtăşească, iar dacă a pătimit numai din ispita diavolului, să se împărtăşească. Părinţii Anastasie Sinaitul (Răspuns 80) şi Grigorie Sinaitul (în Filocalia) spun că scurgerea în somn se face din multă mâncare şi multă băutură, din somn mult, din odihnă şi moliciune a trupului, din osteneală multă, din poftă, din băutură rece din obiceiul rău spre desfrânare şi din zavistia dracilor; încă şi din prisosinţa firii. Deci de vreme ce cu greu poate cineva să judece când se întâmplă din pricina sa şi când din altă pricină şi zavistie diavolească, mai bine este să nu se împărtăşească în ziua aceea – după cum spune şi acest Canon, aşa fără de hotărâre şi cum spune şi marele Vasile(hotărârea pe scurt 309 şi întrebarea a 3-a a cuvântului 2 pentru Botez), încă şi Simeon, arhiepiscopul Tesalonicului (Răspuns 14 şi 15), Ioan al Chitrului (Răspuns 28) şi Valsamon (Răspuns 10), de comun acord spun că preoţii şi mirenii care vor pătimi scurgere în somn se opresc în ziua aceea de la Sfintele Taine; doar dacă nu este nevoie ca să se împărtăşească mireanul sau preotul să slujească, întâmplându-se vreo zi însemnată, întru care trebuie să fie Liturghie – atunci cu adevărat trebuie să se sfărâme cursa diavolului şi să se înalţe puterea preoţiei.


Loredana - utilizator Orthoblog