Orthoblog

Vai si amar cand omul este satul si multumit in inima sa, si mult mai bine cand este flamand in inima! Saracul alearga pe la ferestre sa ceara milostenie si pe ger aspru. Oare ar face asta daca ar avea o bucata de paine?

Cand omul simte necazul, se ingrijeste si se osteneste din rasputeri. La fel si cu inima: cand se atinge de ea simtamantul nevoii, al saraciei si al foametei, nu da odihna nici trupului, nici sufletului: „Fa asta, dar si pentru cealalta urneste-te“. Atunci omul nu se mai autocompatimeste, si nici o osteneala nu i se pare prea mare. Iar simtamantul foamei si al nevoii este trimis de Domnul celui care se roaga si care cere. El este semn al sanatatii duhovnicesti. Bolnavul nu are pofta de mancare; el e satul, chiar daca nu mananca cu saptamanile.

[Continuare:]

Pasarica legata de picior cu un fir scurt isi ia zborul, cade, iar isi ia zborul si iar cade. Cand firul este lung, passarica zboara sus si departe, dar in jurul aceluiasi loc se invarte. De n-ar fi firul, ar zbura pasarica in pajistile frumoase. Chiar daca zboara in colivii mari, pasarelele tot nu-s in libertate. Cum sa scape?

Cand focul il ameninta pe cel legat, acesta se zbate cu putere, incat ajunge sa rupa nu numai un fir slab, ci chiar si un lant de fier. Asadar, lucrurile sunt simple: trebuie sa „aprinzi nevoia“ in jurul tau.

Ce inseamna sa „aprinzi nevoia“? Inseamna sa ai adancul simtamant ca te afli intr-o primejdie extrem de mare, de care nu te poti mantui altfel decat in Domnul Iisus Hristos. Tocmai acest simtamant ne va mana spre Domnul si ne va face sa strigam fara incetare: „Ajuta, apara!“ Toti sfintii au avut acest simtamant, ce nu i-a parasit nicicand. Potrivnic lui este simtamantul multumirii cu propria stare, care il linisteste pe om si stinge in el orice grija de propria mantuire.

Miluieste-ne, Dumnezeule, si scapa-ne de acesta!

Sfântul Teofan Zăvorâtul – Răspunsuri la întrebari ale intelectualilor, vol. 1, Editura Sophia