Orthoblog

„All that you see is me
And all I truly believe…
That I was born to try
I’ve learned to love
Be understanding
And believe in life
But you gotta make choices
Be wrong or right
Sometimes you gotta sacrifice the things you like
But I was born to try…"

Pe fundalul piesei cu aceste versuri, iti scriu tie Doamne…poate trebuia sa ascult vreun cantec cantat de vreun calugar de la vreo manastire…poate trebuia sa citesc vreun acatist, vreun tropar si asa mai departe…si uite la mine pacatoasa…ca nu fac asta…iti scriu pe fundalul unei piese cantate de Delta Goodrem….sper sa ma ierti…

[Continuare:]

Poate pana la urma, ma hazardez eu prea mult…poate Tie nici nu-ti pasa ce piesa e pe fundal, atat timp cat eu vreau sa-Ti spun ceva…atat timp cat Tu deja stii tot ce simt, numai ca Vrei sa auzi de la mine.
Poate noi doi nu am fost cei mai buni prieteni in ultima perioada. Cum as putea sa te fac sa vezi ca nu Te-am uitat? Chiar daca nu am mai dat pe la biserica, asta nu inseamna ca nu stiu ca Tu m-ai creat, ca datorita Tie exist…asa, cu bune sau cu rele, dar exist…. E adevarat: au fost momente in care m-am intrebat de ce oare m-ai creat, daca si-asa fac umbra pe Terra degeaba? Daca si-asa nu-i sunt buna lumii cu nimic? Daca si-asa ceea ce caut eu pe lume cateodata pare prea departe de a fi descoperit curand…si stii de ce? Sigur ca stii! Pentru ca a existat intr-o vreme pe Terra si acum incet-incet dispare: dragostea adevarata!

Nu am dreptul sa-ti reprosez de ce m-ai creat romantica…de ce nu m-ai facut 100% dura, nu doar 30-40%…? Adevarul e ca numai Tu stii…iar eu am sa stau cuminţica si am sa astept un verdict din partea Ta… in timp ce afisez poate indiferenta, putere si fericire…inima mea e plina de intrebari…neelucidate nici pana in momentul in care iti scriu. Lasa-ma sa Te bombardez cu intrebari si iarta-ma ca o fac, insa Tu esti singurul care ma poate intelege, singurul care o face zi de zi, neincetat si neconditionat.

Una dintre ele este de ce, daca de mica am atatea activitati pe care le fac cu drag, atatea activitati pe care le iubesc…de ce nu am ajuns inca departe? Oare unde a fost greseala mea?…ca stiu ca a fost a mea. Dar ai putea oare Tu sa mi-o scoti la iveala, sa o pot observa si eu ca sa o dau la o parte, sa o elimin?
Apoi…de ce a pierit dragostea adevarata? Unde e? De ce lumea nu mai zice "Te iubesc" ca altadata? Ce trebuie sa faci ca sa ti se spuna si sa spui? Cat de bine e sa fii tu insuti/ insati in ziua de azi? Si de ce conteaza atat de mult cum arati? Chiar vei trai cu o persoana toata viata uitandu-te la fundul ei sau la sanii ei? Sau vei trai cu un barbat masurandu-i toata viata….ceva? Te rog sa ma ierti ca vorbesc asa, dar tot Tu ai creat si… Chiar crede lumea ca suntem vesnici? Ca vom arata toata viata asa cum aratam la 20 de ani? Nu s-a uitat nimeni la proprii parinti, sa vada ca intre ei exista poate si acea dragoste ramasa, insa ea a facut loc mai bine zis unei prietenii adevarate, unei iubiri platonice. Parintii nostri sunt in primul si in primul rand PRIETENI, si apoi restul tacamului…

Iar eu vin si-Ti spun toate astea, de parca eu le-am facut, eu le-am dat…nu Tu…uite la mine…cat de mica sunt. Si ma mai cred atotstiutoare…dar nu stiu ABSOLUT NIMIC… as vrea sa cunosc anumite taine, fie macar si pentru o secunda, poate apoi mi-ar ramane ceva in minte, poate apoi as reusi sa schimb ceva, sa realizez ceva… nu Doamne..nu sunt frustrata, nu sunt speriata, stiu ca pana la urma Tu nu m-ai dat pe Terra degeaba..nu m-ai lasat Tu sa vad atata frumusete in natura si chiar si in unii oameni, numai de ochi dulci… trebuie sa contribui si eu cu ceva aici…deci am un rol pana la urma…si nu ma las asa usor…dar stii…vine vremea cand, inevitabil te intrebi: de ce unora le este drumul atat de lin in viata…termina un liceu se indragostesc in facultate, o termina si pe asta cu brio si se casatoresc s.a.m.d… Si de ce unora le e atat de greu? Oare ca sa se bucure si mai mult, pe deplin, dupa aceea? Sau unora le este dat sa sufere… mereu? Nu spun ca sufar mereu…dar ma pun in pielea multor oameni pe care ii cunosc si care stiu ca ar merita o soarta mai buna. Asta e insa ce stiu eu, nu este poate ceea ce crezi si Tu…iar Tu stii, repet… Numai TU stii ce e cel mai bine. Si printre atatea rugaminti…atatea intrebari….oare ce crezi Tu despre mine….una din creatiile Tale? Oare sunt pe cale sa sufar din nou…? Voi afla ca sunt mintita pe toate caile si asa imi voi lua o pedeapsa…? Oare voi fii fericita? Oare sunt si altii fericiti cu mine? Reusesc oare sa ma fac iubita numai prin simplul fapt ca -[uite, tu stii asta] - ma bucur de viata si de tot ce e in ea, numai prin simplul fapt ca zambesc din te miri ce, si ma bucur si de ultima frunza existenta in ultimul copac de pe Terra….stii…eu cred in Tine Doamne…si nu-mi doresc decat sa stiu ca ceilalti - prin prisma mea, nu stiu cum, dar cumva - sunt fericiti.

Poate de asta si sufar uneori si am trairile astea atat de intense..pentru ca eu nu ma joc cu sentimentele. Eu daca iubesc, iubesc, daca plang, plang. Daca ma retrag, ma retrag…daca rad, rad….si poate pentru ca in toate sentimentele astea nu am pus niciodata egoism…si tocmai de aceea …poate ca am ajuns [nu stiu, zic, corecteaza-ma Tu daca gresesc] - la o anumita maturitate…mult mai devreme decat varsta mea..simt ca am atins o anumita dimensiune, dar ca nu e de ajuns pentru a cunoaste viata in totalitate…si poate ca as vrea si ca apropiatii mei sa vada asta, sa simta ce simt si eu, sa descopere ce am desoperit si eu….o alta valenta a vietii….si sa se bucure impreuna cu mine - de ea…

Dar pana atunci, uite ca nimeni nu vrea sa ma cunoasca in totalitate…nici cei mai apropiati oameni existenti si la care tin…pentru ca se construieste in mintea noastra ideea de a spune ce faci si de a face ce simti…insa doar teoretic. Practic, se merge pe ideea a cat mai multa….moderatie…pentru ca nimeni nu vrea sa ia "teapa" sentimental vorbind, nimeni nu vrea sa se arda, nimeni nu vrea sa isi vada orgoliul terfelit daca spune ce simte…toti se tem, Doamne, toti!!!

Ma simt ca si cum as sta intr-un punct, singura, inconjurata, de la mare departare de osti…de armate intregi…oamenii sunt mici, pentru ca sunt departe, dar sunt periculosi, pentru ca toti au sabii, pusti, cutite sau revolvere…ma uit in jur si ii vad cum se apropie…pot eu UNA SINGURA sa-i conving pe toti sa nu traga? Dintr-odata se opresc….pentru ca se uita la mine si vad fata unui copil…de ce n-ar omori? La un moment dat se apropie toti si imi spun ca sunt dragutza ca le place cum arat… si ma imprietenesc cu ei pentru ca incep sa fie intelegatori si dragutzi….dar la un moment dat incep sa vad ca eu pentru ei sunt doar acea tipa cu fata de copil si dragalasha, pe care ei toti ar vrea sa o …. cunoasca …ca sa spun asa…. si incep sa sufar, pentru ca nu asta ma defineste pe mine…iar ei n-or sa fie prosti sa piarda asta si continua sa fie dulci si tandri si mierosi, doar doar oi cadea in plasa odata si odata… iar daca nu am sa cad, pustile si sabiile sunt acolo…

Iar aici, in lumea reala, pustile si sabiile sunt consecintele actiunilor mele…oriunde as lua-o si orice as face, nu pot sa am macar 1% vreo convingere ca pot insemna si altceva pentru oameni…orice as face, o pusca va fi pregatita sa mi arate ca oricum nu e bine. Mereu se va gasi un motiv….poti sa-mi spui de ce???? De ce m-ai invatat sa pun suflet? De ce nu m-ai invatat sa dau 2 bani pe oameni, asa cum o fac altii cu varf si indesat. Dar poate la final, eu voi reusi sa cunosc fericirea deplina…si pentru asta lupt.
Sa nu crezi o clipa Doamne, ca am uitat ca viata de aici e doar un examen pe care trebuie sa-l trec pentru o viata mult mai fericita altundeva! Si nu-mi pasa daca zice cineva ca sunt nebuna! De acum, nu…! Si chiar daca imi place sa traiesc fiecare moment destul de intens, chiar daca risc de multe ori, si poate ma si ard, asta e farmecul vietii….tocmai ca sa nu ajung sa-Ti mai scriu lucruri similare, sa-Ti pui mainile in cap, nu alta….

Am momentele mele, Doamne…sunt om…dar daca te rog ceva in clipa aceasta, te rog din tot sufletul sa ii faci fericiti pe oamenii pe care ii iubesc! Da-le acea putere de care au nevoie pentru a-si construi o viata frumoasa. Invata-i [cum te rog sa ma inveti si pe mine de altfel] sa observe ceea ce este cu adevarat frumos in viata, fa-i sa aprecieze mai mult partea spirituala, fa-i sa traiasca la maxima intensitate fiecare moment, dar limpezeste-le mintea si fa-i sa descopere ce inseamna "maxima intensitate" cu adevarat…. pentru ca poate noi nu stim… si nu in ultimul rand, inzestreaza-i cu multa sanatate, rabdare si putere de a distinge binele de rau, oamenii buni de oamenii rai, realul de fals…. FA-I FERICITI!

Si te rog, iarta-ma ca nu stiu sa scriu, sa ma exprim poate…iarta-ma ca nu stiu sa procedez si o dau in bara in multe situatii. Iarta-ma ca poate uneori mi-e greu sa iert unii oameni care m-au ranit, desi in sufletul meu sunt iertati de mult, ca nu eu sunt cea care trebuie sa ii ierte….iarta-ma ca eu, una dintre fetele puternice - ma mai sperii uneori…e chestia ca…nu mai vreau sa sufar, doar tu stii ce e in sufletul meu…ma poti lua asa cum sunt acum sa ma modelezi sa ma faci o Catalina de care sa nu-ti para rau ca ai creat-o?

Iti cer prea mult daca te rog sa deschizi inimi si sa inchizi orgolii?

Te iubesc Doamne!"

Cătălina