Orthoblog

"Se spune cã în dragoste. Nu, aşteptaţi puţin. Dragostea e odrasla, alcãtuitã din flori şi roade. Mai înainte trebuie curãţit pãmântul, arat, semãnat, şi dupã aceea creşte. Ce a zis Domnul despre venirea Sa? De ce a venit El? Ca sã caute şi sã mântuiascã pe cel pierdut. Dar cei cãutaţi cum se mântuiesc? Se dezbracã de omul vechi şi se îmbracã în omul nou. Mai înainte trebuie sã se dezbrace, sã dea jos şi sã arunce toatã vechitura patimilor şi a pãcatelor, dupã care se vor naşte şi cele nou-nouţe. Vine frica lui Dumnezeu şi naşte pocãinţa, pocãinţa duce la ostenelile facerii de bine, iar din acestea se naşte dragostea. Sfântul Isaac Sirul spune aşa: "Cu neputinţã este a trece o mare largã fãrã corabie: aşijderea, nimeni nu poate sã ajungã la dragoste fãrã fricã. Marea cea puturoasã dintre noi şi raiul cel gândit o putem trece doar pe corabia pocãinţei, pe care sunt vâslaşii fricii. Dar dacã corabia pocãinţei, cu care mergem la Dumnezeu pe marea acestei lumi, nu e mânatã de aceşti vâslaşi, ne înecãm în marea asta puturoasã. Pocãinţa este corabia, frica este cârmaciul, iar dragostea este limanul cel dumnezeiesc. Pentru aceasta, frica ne bagã în corabia pocãinţei, ne trece marea puturoasã a vieţii şi ne îndrumã la limanul dumnezeiesc, care e dragostea. La acest liman ajung toţi cei osteniţi şi împovãraţi cu pocãinţa."

Sfântul Teofan Zãvorâtul

*text extras din cartea "Rãspunsuri la întrebãri ale intelectualilor", volumul I, Editura Sophia, Bucureşti, 2007, traducere din limba rusã de Adrian şi Xenia Tãnãsescu-Vlas.