Orthoblog

"Ducandu-ma la biserica de cate ori am timp, in special duminica, am ramas putin dezamagita de ceea ce am intalnit acolo. Femei care vin la biserica din obisnuinta sau din lipsa de preocupare, si nu pentru a se intalni cu Hristos. Pentru ele Hristos nici nu este in biserica, ele nu-L vad, nu-L simt, ca-s prea ocupate cu analizatul celorlalti, sunt prea atente cu cine vorbeste parintele sau discuta intre ele. Ne place sa auzim cum sunt criticati de Evanghelie fatarnicii, poate tocmai pentru faptul ca nu ne consideram fatarnici. Dar suntem! Falsitatea intalnita in biserica atinge cote maxime, uita ca sunt in casa Domnului, uita ca Hristos le vede, uita ca Hristos cel bland este si aspru, uita pentru ce intra pe usa bisericii. Se talcuiesc la nesfarsit pericopele evanghelice cu salvarea desfranatei de la moarte prin uciderea cu pietre, dar nu se talcuieste deloc pericopa in care Hristos pune mana pe bici pentru a-i alunga din templu pe cei care ii transforma casa intr-o casa de talhari.

[Continuare:]

Astazi pur si simplu substituim casa Domnului cu un loc ideal de barfa, se afiseaza o falsa evlavie, o falsã iubire de aproapele, dar cum au iesit pe usa bisericii leapada straiele actoricesti si revin la fetele lor standard. Mai auzi, vezi sau iei parte la certuri intre diferitele "tabere", sau esti martorul privirilor ucigatoare aruncate "frateste" ca ai stat de vorba cu cine nu trebuia, si ce putem face noi ca sa nu ne smintim? Ideal ar fi sa inchidem ochii, urechile in numele Domnului. De obicei preferam sa inchidem ochii pentru ca daca i-am tine deschisi am vedea nu numai ca celalalt pacatuieste, am vedea ca si noi pacatuim. Astazi nu are cine sa ne indrepte, sa ne arate ca la biserica venim ca sa-l intalnim pe Hristos, nu sa judecam preotii sau sa urmarim cu cine vorbeste mai mult preotul sau pe cine mai impartaseste sau cui ii descanta mai mult, sau in ce s-a mai imbracat nu stiu ce credincios. Ca tot se apropie hramul Cuvioasei Parascheva, vom asista la cozi kilometrice, unde credinciosii isi pierd rabdarea si le mai scapa o injuratura, sau mai triseaza strecurandu-se printre organele de ordine care nu vor face fata turismului religios. Iar omul care vrea sa se apropie de biserica, de Hristos, se loveste de aceste scene ca de un zid. Si are tendinta in prima instanta de-a renunta, de-a crede ca "Ortodoxia nu mai exista". Este nevoie de mult curaj ca sa poti trece peste aceste piedici, peste ochii curiosi ai "evlavioaselor" omniprezente in biserica, de-a te educa, de-a nu judeca…dar merita, caci Il intalnesti pe Hristos. Iar Hristos nu vrea sa piarda pe nimeni! Multa credinta si curaj!"

Maria Sãrãcãcianu - utilizator Orthoblog