Orthoblog

"Cum poate cineva sã ajungã la calea (metoda) cea mai desãvarsitã a rugãciunii mintii si cum poate sã alunge din cugetul lui demonii temerii, care îl înfricoseazã foarte tare in timpul noptii, când vrea sã se roage sau când doreste sã meargã singur în vreo pesterã sau în vreun loc pustiu pentru a se ruga în liniste

Binecuvinteazã, pãrinte!

Adevãratule lucrãtor al rugãciunii mintii, dacã doresti sã ajungi la mãsura cea adevãratã si înaltã a rugãciunii acesteia, ascultã cu atentie ceea ce vreau sã-ti spun în continuare. Uneori, în timpul noptii, mergi singur în locuri neumblate, în locuri sãlbatice, înfricosãtoare, în astfel de locuri în care ai crede cã este cuibul si locuinta demonilor. Dar înainte de a merge în astfel de locuri sã te pregãtesti pentru un astfel de drum si pentru un astfel de plan al tãu.

Constiinta ta sã fie linistitã si împãcatã, sã nu te chi nuiascã pentru vreun pãcat ascuns al tãu. Sã fii spovedit. Sã te fi împãrtâsit cu Trupul si Sângele Stãpânului si sã te fi înarmat cu armele Duhului Sfânt. Astfel fiind pregãtit, atunci când pornesti la drum, mergând singur în noaptea întunecatã, cât mai des însemneazã-te cu semnul cinstitei si atotputernicei cruci, având în mintea ta cã mergi (acesta este de fapt adevãrul) la un rãzboi mare, un astfel de rãzboi în urma cãruia nu vei mai apuca Sã vezi lumina soarelui, gândind cã în noaptea aceea urmeazã sã mori o datã pentru totdeauna, luptând cu demonii cei sãlbatici si nemilosi ai fricii, pe care fie îi vei birui cu puterea nebi ruitã a numelui Domnului si îi vei alunga din locumta lor, si în felul acesta te vei întoarce biruitor, fie, mai degrabã,’ vei cãdea pe câmpul de luptã al acestui rãzboi nevãzut, decât sã te întorci învins.

[Continuare:]

Asadar, frate, dupã ce te pregãtesti asa cum am spus, mergi la acest râzboi nevãzut cu gândul de mai sus. Cãci demonii, întelegând cã vrei sã mergi împotriva lor, pentru a-i lupta cu numele Domnului, se vor grãbi sã ti-o ia înainte în chip nevãzut, cu viclenia lor cunoscutã. Mai întâi, vor sã te înfricoseze, sã trezeascã în tine o astfel de fricã încât sã începi sã transpiri cu o transpiratie rece din cauza fricii exagerate si sã tremuri de o astfel de groazã, pe care ti-o vor insufla în toate mãdularele tale, încât sã te punã pe fugã înapoi. Dacã tu vei lupta însã în asa fel încât nu te lasi biruit de rãzboiul lor, atunci viclenii demoni vor schimba sãlbãticia si felul lor înfricosãtor în laudã si într-un fel de îndemn, doar-doar vor reusi în acest fel sã te întoarcã înapoi. Îti vor trimite astfel de gânduri în cugetul tãu, ca si când te-ar sfãtui, amãgitorii, spunându-ti: "O, omule al lui Dumnezeu, te vedem cã ai mare simplitate si de aceea nu cunosti ceea ce este mai bine pentru tine, cã nu este bine sã vii într-un astfel de loc în miezul noptii. Nu-ti este milã de viata ta si nu te temi ca nu cumva, din cauza nepregãtirii tale, sã mergi în iad dacã mori în clipa aceasta? Sau poate cã nu stii cine suntem noi, de aceea pornesti împotriva noastrã. Ascultã-ne pe noi, o, omule, si întoarce-te înapoi cât poti de repede, înainte de a ne mânia împotriva ta si înainte de a vedea în realitate puterea noastrã cea mare. Stai linistit în chilia ta, strãduieste-te acolo sã placi lui Dumnezeu, sãvârsind tot felul de virtuti, pentru cã, sã mai stii si asta, dacã mori acum în rãzboiul cu noi, te vor mânca fiarele pãdurii, fãrã sã te învrednicesti de înmormântare si fãrã sã ti se cânte slujba de înmormântare."

Acestea si multe asemenea lor îti vor pune în faţã dupã ce te vor înfricosa, ca si când ei ar dori sã te determine la un lucru mai bun si la o petrecere mai folositoare si mai sigurã. Tu, însã, iubite rob al Domnului, sã nu dai în nici un fel ascultare sfatului lor, nici bunãtãtii lor, deoarece scris este: "Mila pãcãtosului sã nu fie peste capul meu". De aceea, auzind toate acestea, fã-ti des semnul crucii si, spunând neîncetat în tainã "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mã", mergi împotriva lor, ca si când ai fi surd si mut, având gura pecetluitã. Cãci dacã cumva le asculti "sfatul" si te întorci pe fugã, sã stii cã vei fi în mare pericol. De îndatã ce vei vrea sã te întorci si sã fugi înapoi, ti se vor arãta demonii, în cuget, ca si când te-ar fugãri nenumãrati tâlhari cu sãbii sau ca si când ar sãri asupra ta fiare sãlbatice ca sã te înghitã de viu. Asa încât pericolul va fi dublu, punându-te în pericol si trupeste si sufleteste. Trupeste vei fi în pericol deoarece, fugind prea tare de fricã sau din lucrarea demonilor care aleargã în urma ta, sau din cauza întunericului noptii si din cauza neatentiei mintii si a inimii tale tulburate, poti sã cazi si sã-ti rupi vreunul din mãdularele tale. Sufleteste vei fi în mare pericol deoarece din fuga ta vor prinde curaj demonii asupra ta, tu arãtându-le astfel cã nu poti sã le stai împotrivã; si stiind cã de acum înainte ai sã te temi si de umbra ta, vor veni asupra ta ca nebunii. De aceea, o, soldatule al lui Hristos, iesind la un astfel de rãzboi nevãzut, fii treaz si atent, cât poti de mult, pentru ca sã nu te prindã în capcanele lor amãgitorii demoni cu nici un fel de momealã.

Mergând împotriva lor, când îti vor iesi în cale astfel de atacuri, sprijinã-ti întãi inima ta în amintirea lui Dumnezeu, crezând cu tot sufletul cã Dumnezeu vrea sã fie prezent în chip nevãzut în acest râzboi ca sã vadã lupta ta. Din aceastã aducere aminte de Dumnezeu vei simti imediat o oarecare mângâiere si bucurie în inima ta. Deoarece zice: "Mi-am adus aminte de Dumnezeu si m-am bucurat". Apoi vino în ajutorul trupului tãu înfricosat cu nemiscarea si, aplecându-te putin spre pãmânt, sileste-ti inima cu rugãciunea, spunând-o din adâncul inimii tale de cinci-zece ori. Si dupã aceea, ridicã-te si iarãsi îndreaptã-te linistit direct spre locul acela dinspre care socotesti cã vin spre tine sãgetile de foc ale demonilor, adicã ispitele fricii, ca niste valuri învolburate nesfârsite.

Mergând într-acolo, împotriva lor, însemneazã-te iarãsi des cu semnul cinstitei si de viatã fãcãtoarei cruci si ia aminte ca nu cumva sã deschizi gura si sã scoti vreun strigãt de fricã, precum copiii, cerând ajutor cu glas tare. Ci, tinând gura închisã si spunând în tainã si neîntrerupt, cu multã atentie "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mã", o datã ia fiecare respiratie a ta, mergi cu curaj si fãrã fricã împotriva vrãjmasilor tãi, care, vâzând cã te îndrepti astfel spre ei, vor încerca sã-ti tulbure din nou cugetul cu nesfârsitele ispite ale gândurilor de tot felul. Si atât de tare te vor lupta, încât vei simti aievea, pe fatã, rãzboiul înfricosãtor. Pentru cã acesti de moni ai fricii se nãpustesc asupra ta ca niste tauri sãlbatici si ca niste bivoli înfricosãtori, ca si când te-ar împunge cu coarnele din toate pãrtile si te-ar cãlca în picioare.

Tu, însã, iubite frate, în clipele acelea, vino în sprijinul inimii tale cu frica lui Dumnezeu, spunându-ti: "Acum viata mea se sfârseste, pentru cã ori demonii mã vor omorî, ori cã mã voi sili cu rugãciunea pânã voi muri. Dacã mã vor birui demonii si mã vor omorî, Dumnezeu va avea grijã de sufletul meu. Iar dacã voi muri din silinta la rugãciune, Dumnezeu cu atât mai mult va odihni su fletul meu acolo unde strãluceste lumina fetei Lui, deoarece va socoti aceastã moarte a mea ca pe o moarte martiricã."

Astfel venindu-ti singur în ajutor, iubite frate, începe sã spui: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mã", din adâncul sufletului tãu. Spunând aceastã rugãciune din adâncul inimii tale, vei coborî din adâncul acesta al rugãciunii inimii într-un si mai mare adânc al rugãciunii inimii. Si cu cât vezi mai aproape de tine peri colul demonilor, cu atât te silesti mai mult în rugãciune. Silindu-te, silindu-ti inima în rugãciune, înaintezi din adânc în adânc în rugãciunea inimii, pânã când vei ajunge la cea mai înaltã si mai desãvârsitã formã a rugãciunii neîncetate si, într-adevãr, adevãrat este cuvântul pe care l-a spus odatã un pãrinte, când a fost întrebat cum a de prins rugãciunea. Acela a rãspuns cã a învãtat-o de la demoni, si un altul, iarãsi, a fost întrebat despre aceasta si a spus cã a învâtat-o de la copiii necuviinciosi, care par cã spun cuvinte fãrã înteles, dar care nu sunt fãrã înteles.

Primul, silindu-si inima la rugãciune pentru a-i alunga pe demonii care îl atacau neîncetat, asa cum spuneam mai sus, atât de mult a înaintat în rugãciune încât a ajuns la mãsura ei desãvârsitã. Si, demonii au fost cei care l-au condus la aceasta, de aceea a spus cã a învãtat-o de la demoni. Iar celãlalt, vãzând copiii necuviinciosi, s-a temut ca nu cumva sã se murdãreascã inima lui de la vreo vorbã rea sau de la vreun necuviincios cuget al inimii, de aceea si-a silit inima la rugãciune atât de tare, încât a descoperit si acesta metoda desãvârsitã a rugãciunii inimii. De aceea spun cã amândoi au rãspuns corect. Noi însã sã ne întoarcem la cuvântul nostru.

Asadar, iubite frate, aflând desãvârsirea rugãciunii mintii si a inimii în acest fel, sileste-ti din nou inima la aceastã rugãciune, pânã când se va întipãri adânc în inima ta rugãciunea ca pe o placã de bronz sau de piatrã si pânã când va fi alungatã toatã lucrarea demonilor fricii care te luptau atât de tare. Atunci vei vedea pe fatã puterea rugãciunii, deoarece nu numai cã vor dispãrea acele arãtãri sãlbatice si înfricosãtoare si chipurile lor, care nu existã de fapt, dar va si strãluci în sufletul tãu raza si lumina Domnului nostru Iisus Hristos, încât dupã aceea vei fi plin de bucurie, plin de mângâiere, plin de desfãtare duhovniceascã, lipsit de orice temere, ca si când ai fi înconjurat de prieteni dragi nenumãrati si de pãzitori credinciosi. Intr-adevãr, asa stau lucrurile. Deoarece vor veni acolo în chip nevãzut spre mângâierea ta îngeri dum nezeiesti, sã te pãzeascã si sã te încununeze pentru biruinta ta asupra potrivnicilor. Atunci vei dori sã cânti împreunã cu profetul David, care spune: "Domnul este luminarea mea si Mântuitorul meu, de cine mã voi teme? Domnul este apãrãtorul vietii mele, de cine mã voi înfricosa? Când se vor apropia de mine cei ce-mi fac rãu, ca sã mãnânce trupul meu, cei ce mã necãjesc si vrãjmasii mei, aceia au slãbit si au cãzut. De s-ar rândui împotriva mea ostire, nu se va înfricosa inima mea, de s-ar ridica împotriva mea rãzboi, eu în El nãdãjduiesc" si celelalte ale Psalmului 26; vei dori a le cânta cu nemãsuratã bucurie a inimii tale.


Deoarece cei care se ridicaserã de jur împrejurul tãu si voiau sã te înghitã sau sã te omoare si cei care te chinuiau cu atacurile lor mârsave, aceia au slãbit si au cãzut, nea jungându-si scopul lor, si au pierit, biruiti fiind de lumi narea rugãciunii inimii, precum piere întunericul noptii o datã cu lumina zilei si a soarelui.

De aceea, din clipa în care ai biruit pe vrãjmasii tãi cu numele cel puternic al Domnului, vei iubi atât de mult locul acela de care te temeai si te cutremurai mai înainte, incat de acum înainte, când vei voi sã-ti aduci aminte de el sau sã-l cercetezi, va tresãri înlãuntru inima ta de bucurie si sufletul tãu va dori sã mergi cât mai des acolo pentru a te ruga tot asa lui Dumnezeu.

Despre aceasta a spus unul dintre pãrinti urmãtoarele : Un frate oarecare se lupta mereu cu rugãciunea mintii pentru a ajunge la înãltimea cea mai de sus si la desãvârsirea ei. Dar nu putea, deoarece înãltimea cea de sus a rugãciunii mintii este cu neputintã de aflat fãrã luptã mare si fãrã ispitã înfricosãtoare. De aceea, de multe ori acest frate încerca diferite lupte si strãdanii în rugãciunea mintii, de cele mai multe ori în timpul noptii, când ceilalti frati dormeau. Uneori mergea singur în timpul noptii de parte de oameni, si acolo ,plecându-si capul spre piept, se ruga tainic din adâncul inimii, singur cu Dumnezeu.

Fãcând acest lucru de multe ori si mergând noaptea în adancul pustiului, s-au mâniat odatã demonii împotriva lui si au vrut sã-l sperie, ca sã nu se mai roage în acel fel deoarece nu le plãcea deloc ceea ce fãcea fratele si l-au speriat dintr-o datã, atât de tare încât fratele era sã-si dea suflerul din cauza fricii si a spaimei. Si cu cât treceau clipele, cu atât frica crestea si punea stãpânire pe el, pentru ca demonii fricii îi apãreau fratelui în imaginatie ca si cand se nãpusteau asupra lui multime mare, cu arme numeroase, ca sã-l curete de pe fata pãmântului. Aflându-se in aceastã mare încercare si neavând nici un fel de ajutor omenesc la îndemânã, si-a adunat mai cu tãrie mintea în inima sa, lucrând rugãciunea. Plecându-si capul sãu pe piept, a început sã spunã: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mã" atât de tare, atât de silit, atât de adânc, atât de atent, încât niciodatã în toatã viata sa nu reusise sã-si sileascã astfel inima cu rugãciunea. Deoarece atunci când facerile sãlbatice si înfricosãtoare ale demonilor fricii îl copleseau cu frica în cugetul sãu, cu spaima în trup, cu înfricosarea în minte si cu un zgomot asurzitor în închipuire, atunci si fratele îsi silea peste fire inima sa cu rugãciunea, cu o trezvie si cu o concentrare la care nu mai ajunsese pânã atunci. Si într-adevãr, era de admirat acest frate în rãzboiul sãu nevãzut si în lupta sa pe fatã, deoarece îsi silea inima la rugãciune pânã la moarte. Atunci, deodatã, puterea lui s-a pierdut în întregime si a venit în el o putere de sus, umbrit fiind de Harul lui Dumnezeu, care a alungat pe demoni si numeroasele închipuiri ale lor si apoi, la sfârsit, i s-a arãtat în chip minunat mângâindu-l si bucurându-l nespus. Deoarece, mai întâi, cu silirea inimii la rugãciune, fratele a aflat desãvârsirea si capãtul de sus al rugãciunii, iar în al doilea rând, atâta bucurie a primit, atâta mângâiere si atâta curaj si nãdejde, ca si când ar fi fost înconjurat de cete de îngeri dumnezeiesti. Si cu adevãrat asa este, pentru cã spune: "Ingerul Domnului îl va înconjura pe cel ce se teme de el…".

Iar Dumnezeului nostru slava, puterea, lauda si închinãciunea, în vecii vecilor. Amin."