Orthoblog

Convorbire cu Pãrintele Iustin Pârvu
Sf. Mãnãstire Petru Vodã

"- Prea Cuvioase, prima întrebare pe care aş vrea sã v-o adresez se referã la mânãstirea Petru Vodã, înfiinţatã de dumneavoastrã aici, lângã Bicaz, imediat dupã 1989. Credeaţi atunci cã este o atât de mare nevoie de Prea Cuvioşia Voastrã în aceastã zonã? Prevedeaţi bucuria cu care credincioşii vor îmbrãţişa lucrarea dumneavoastrã?

- Dragul meu, în privinţa aşezãrilor duhovniceşti pe care le-am început în 1991, socoteam într-adevãr, ca acestea sã fie într-un loc mai retras. Doream astfel sã am mai multã linişte, atât personal cât şi pentru toţi care vor fi în jurul meu. Însã acest lucru este foarte greu de realizat în aceste locuri, unde oamenii sunt foarte bine educaţi. Aici sunt oameni formaţi odatã cu trecutul mãnãstirilor. Practic, mãnãstirile din jurul nostru, mã refer la Durãu, Secu, Sihãstria, Agapia, Vãratec, Neamţ, toate acestea au avut o acţiune constructivã extrem de puternicã asupra credincioşilor. Deci, pot spune cã mã aşteptam la aceastã reacţie, la atracţia aceasta, credincioşii noştri fiind întotdeauna legaţi de vatra mãnãstirilor. Ei, şi în vremuri bune şi în vremuri de necazuri, de greutãţi, au gãsit aici o mângâiere, un refugiu şi o stare bunã sufleteascã.

[Continuare:]

Neamul nostru este nãscut, crescut şi dezvoltat în sânul Bisericii, sub pridvorul acestor mãnãstiri. Noi suntem nãscuţi creştini şi este o mare deosebire între noi şi popoarele vecine, popoarele slave sau germanice care au fost creştinate la comandã. Popoarele acestea s-au culcat pãgãne seara şi s-au trezit ceştine a doua zi, la ordinul împãrãtesei Olga a Rusiei. Popoarele galice, apoi bulgarii, maghiarii ce ne stau în coastã, toate diferã mult de poporul român. Diferã şi prin existenţa şi prin linia pe care merg, şi prin pacea lor. Viaţa nostrã creştin ortodoxã a evoluat de la Sfântul Dumitru şi pânã la toţi cei care au trecut pe aici. Aceştia au creat ortodoxia noastrã, adevãrata structurã sufleteascã, faţã de aceste popoare care luau contact doar când şi când cu ortodoxia. Dovada stã faptul cã la noi s-a pãstrat o unitate perfectã, nu s-au ridicat secte sau erezii. Noi nu avem decât problema stilului vechi, problema aceea a calendarului apãrut în 1924. În afarã de acest fapt, noi nu am mai avut abateri de la ortodoxie. Faţã de toate popoarele despre care am mai vorbit, care au dat naştere la toate ereziile cu care încearcã sã ne domine. Dovadã este faptul cã originea noastrã, creştinismul ortodox, este nãscutã, crescutã şi menţinutã la o poziţie sãnãtoasã.

- Aţi afirmat mai demult cã nu vã emoţioneazã mulţimea credincioşilor care vin zilnic la mãnãstiri, atâta timp cât în ei nu reînvie spiritul şi credinţa adevãratã. Vã mai menţineţi aceastã opinie?

- Bineînţeles. Rãmâne valabilã tot timpul cãci, de-a lungul anilor, din ce în ce mai mult se confirmã ceea ce am spus. Se vede aceastã scãdere a noastrã… Cu foarte mare regret vã spun cã acest lucru se observã… mai mult în lumea intelectualã, o lume atât de înfrânatã, terorizatã, parcã blestematã sã rãmânã încleştatã în şablonul acestor ani.

- Aveţi dreptate, intelectualii sunt foarte risipiţi astãzi, parcã nu mai ştiu care este drumul cel bun pe care trebuie sã porneascã…

- Pãrerea mea este cã oamenii sunt cuprinşi total de o stare materialistã, se tem cã s-ar putea mâine dimineaţã sã-şi piardã şi scãunelul pe care stau. Din cauza asta acţioneazã cu atâta tãrie şi exactitate. Ar face orice, ar dãrâma pânã şi temelia casei strãmoşeşti ca sã poatã supravieţui.

- Şi atunci ce este de fãcut, Prea Cuvioase?

- Este foarte greu sã poţi readuce pe scara aceasta a gândirii noastre nişte oameni cu o altã viziune.

- Dar oameni de încredere nu mai avem?

- O sã ne dea Dumnezeu! Niciodatã harul lui Dumnezeu nu va dispãrea. Atâta vreme cât va exista Biserica creştin ortodoxã, cât va exista Liturghia, cât vor exista porţile acestea slave, vor exista şi oameni care sã mai gândeascã. Dar, la ora aceasta oamenii se tem chiar şi sã mai gândeascã, se tem sã audã de valorile ortodoxe. Priviţi numai mişcãrile existente din 1925-1930 şi pânã în zilele noastre. Parcã ai vorbi de holerã, de ciumã, nu vrea nimeni sã mai audã de valorile ortodoxe. Foarte anevoie vei putea sã aeriseşti o asemenea mentalitate, greu va accepta cineva o informaţie istoricã, un fapt, o stare de lucruri. Iar dacã asemenea lucruri nu se acceptã atunci nu se mai poate vorbi de iniţierea unor acţiuni asemãnãtoare pentru a scãpa de aceste stãri de lucru. În ziua de azi noi nu mai gândim, gândesc alţii pentru noi. A fost o perioadã în România când gândea numai Partidul, Ceauşescu. Acum vine o altã forţã care gândeşte pentru noi. Noi nu mai avem voie sã gândim, trebuie doar sã primim totul din afarã. Lumea se gãseşte într-o stare de decadenţã, în ţara asta nimeni nu se mai gândeşte sã salveze ceva. Toatã lumea denigreazã ţara asta aşa de bogatã şi frumoasã, ţarã râvnitã de toţi vecinii noştri. Românii au ajuns la aceastã orã, parcã e un fãcut, sã îşi denigreze ţara, sã o defãimeze, sã plece de aici de unde nu mai au ce face. Oare nu cumva este un gând duşman aici, un gând menit sã ne risipeascã, sã facã în aşa fel încât sã nu mai rãmânã piatrã pe piatrã în ţara asta?! Pentru ca, apoi, sã vinã ei şi sã ne ocupe, sã ne desfacã, sã nu mai existãm în acest arc carpatic. Într-adevãr, tineretul pleacã, este sãrãcie, dar…

- Sã ştiţi cã mulţi tineri pãrãsesc ţara.

- Ei fug de sãrãcie, d-aia se duc. Dar acolo fac nişte corvezi mult mai ordinare decât dacã ar munci la ei în ţarã. Acolo fac lucruri groaznice… Atâta timp cât aici sunt terenuri atât de bogate fãrã a fi folosite în agriculturã, atâta timp cât avem atâtea sectoare în care nimeni nu slujeşte şi care aşteaptã oameni muncitori, încã se mai poate schimba ceva. Fiecare ar trebui sã facã ceva marcant, cât de puţin, într-un sat, într-o comunã, fiecare ar trebui sã punã mâna şi sã arate ce poate sã facã. E, la noi nu vrea nimeni sã facã nimic, toţi pleacã. Toţi se duc dupã dolari şi la ei în ţarã nu se face nimic. Aici este marea dramã.

- Prea Cuvioase, în actualul context politic în care se aflã România, cum priviţi acţiunile politicienilor români şi dorinţa de aderare a României la organismele vestice?

- Dragul meu, aş spune cã nu trebuie sã aderãm nici la Est şi nici la Vest. Dar din cele douã rele adânci ale iadului, trebuie sã alegem ceea ce este mai puţin rãu, adicã Rãsãritul. Şi când fac aceastã alegere, mã dândesc la Sfântul Paisie Velicikovski, la Sfântul Serafim de Sarov, la Dostoievski şi la toate celelalte valori ale ortodoxiei. La asta mã gândesc atunci când spun cã înclin cãtre Rãsãrit. Forţele reale ale creştinismului nostru european nu sunt dolarii, mãrcile, ci tocmai valorile acelor 38 de milioane de ruşi ucişi din 1922 şi pânã în zilele noastre! Nu or fi toţi mucenici, nu or fi toţi martiri, dar mãcar un sfert tot sunt rugãtori la Dumnezeu şi s-au rugat pentru ţãrile acestea ale lumii creştine. Mã gândesc numai la marea jertfã pe care a dat-o Rusia în decursul acestor ultimi 60-100 de ani. Occidentalii sunt nişte sacrificaţi, au ajuns la descompunere mai devreme decât noi. Catolicismul e în pragul falimentului, cautã sã facã alianţe cu ortodoxia pentru a mai reuşi sã mai salveze ceea ce a mai rãmas întreg în lumea catolicã. Se ştie prea bine cã doar în Rãsãrit mai au rãmas catolici, în Polonia, România, Ungaria. Restul ţãrilor occidentale sunt într-o stare deplorabilã, descompusã, din cauza aşa-zisei democraţii şi deschideri practicate. Occidentul este asaltat de musulmani, de budhişti, acolo se înmulţesc aşa-zisele atacuri naţionaliste. La noi, în Rãsãrit, tot se mai ridicã o Bisericã, se mai face o picturã, un schit, se mai preoţeşte, mai vin creştinii. Pe câtã vreme acolo se golesc Bisericile tot mai mult, toate locaşurile sunt arendate musulmanilor şi budhiştilor. Pentru asta dau eu notã micã catolicismului. Pentru noi, pentru români, catolicismul este un mijloc de refacere. Întotdeauna românii au trãit în bunã înţelegere cu catolicii, cu greco-catolicii, cu musulmanii, cu armenii şi cu toate religiile. Asta pânã au venit vremurile acestea satanice care doresc sã ne rãzvrãteascã unul împotriva celuilalt.

- Cum priviţi recenta dispariţie dintre noi a pãrinţilor duhovnici mai sporiţi? Mã refer aici mai ales la pãrintele Cleopa şi la pãrintele Argatu de la Cernica.

- Este vorba doar de cursul normal al vieţii. Fiecare şi-a dat rodul sãu şi apoi a plecat la locul care i se cuvine. Sunt sigur cã acolo unde sunt ei acum au ajuns sã se roage pentru noi. Trebuie sã fie şi ei vrednici de noi şi noi sã fim vrednici de ei.

- Reuşim sã punem în valoare cuvenitã învãţãturile lãsate de ei?

- Doar în mãsura în care, în tineretul de astãzi mai existã totuşi nişte copii buni, care, sperãm, vor face ceva în viitor. Din câte vãd eu sunt puţine aceste persoane. Însã nu în mulţime ci în cei puţini stã valoarea. Vedeţi, cei 12 Apostoli au cucerit întunericul pãgân. Sper cã şi de acum înainte viaţa sã fructifice învãţãturile înaintaşilor noştri, testamentul spiritual al batrânilor noştri.

- Credeţi în mesajul de apropiere a Bisericilor, mesaj lansat de Papa Ioan Paul al II-lea la venirea sa în România?
- Nu cred în nici un mesaj! Eu cred într-un singur lucru: nu au putut sã realizeze acaestã unire Sfinţii, Cuvioşii secolelor XI-XIII. Cu atât mai puţin atunci acest lucru se va putea realiza prin asemenea pãstori ai veacului nostru, pãstori ce nu au nimic profund creştin şi religios în ei, pãstori care au doar o viaţã politicã. Aceştia sunt ordinarii care au tras popoarele la ruinã!!! Este un ecumenism nãscut nu din pãrerile Bisericilor ci din gândirea proprie a unor astfel de persoane. Referitor la asta, pãrintele Stãniloae spunea: „Ecumenismul este erezia cea mai teribilã a secolului XX.”

- Pentru a încheia aceastã micã discuţie, vã rog sã rostiţi un cuvânt de folos pentru toţi cei care vor primi aceste sfaturi ale Cuvioşiei Voastre.

- Doresc tuturor sã se afle într-o mare unitate. Ca sã fie unitate, trebuie sã fie dragoste. Iar ca sã fie dragoste, trebuie sã ne rugãm mai mult. Deci Rugãciune, Dragoste şi Unitate ca sã putem ajunge astfel la adevãrata Credinţã. Dacã nu vom avea acestea vom avea boalã, dihonie, smintealã şi dizarmonie. Trebuie deci sã revenim la starea în care vom putea valorifica şi învãţa care sunt valorile noastre, ce anume ne ajutã în personalitatea şi prestigiul nostru. Iar asta se poate face numai prin Unitate, prin legãtura desãvârşitã între fraţii lui Hristos.

- Vã mulţumim!

- Sã fiţi binecuvântaţi!"

Interviu realizat de Fabian Anton - 1 mai 2000
Apãrut în revista „Porunca Iubirii” nr. 5-6/ 2000