Orthoblog

"Sã începem cu un exerciţiu de sinceritate: „Ai probleme în relaţia sexualã cu soţia ta? Vrei ca totul sã fie de nota 10? Vrei sã ştii secretele împlinirii erotice?”
Te poţi întreba cine sunt eu sã îţi pun aceste întrebãri… Şi mã întreb: chiar nu ştii cine sunt? Sunt cel care are cheia fericirii tale… Sunt cel mai mare specialist în psihosexologie din Europa de Est, am o mulţime de diplome, de cãrţi şi de conferinţe pe tema sexualitãţii. Am centura neagrã în sex…
„Asta-i prea de tot”, îţi spui acum, zâmbind uşor şi dând semne de alergie faţã de cartea pe care o ţii în mânã. „Omul ãsta ori e încrezut, ori e mincinos, ori a luat-o razna…”
Aş fi şi eu de aceeaşi pãrere dacã aş citi rândurile de mai sus. De fapt, le-am citit şi rãscitit prin reviste, ziare, broşuri şi cãrţi în care diferiţi specialişti în sex cãutau sã scoatã bani şi sã cumpere faimã din vânzarea secretelor sexului, nişte secrete cãrora, cu cât ni se trâmbiţeazã mai intens, cu atât le creşte rata ezotericã.

[Continuare:]

Putem face cunoştinţã? Îmi cer scuze pentru primele rânduri, pur şi simplu nu mi-am putut stãpâni supãrarea provocatã de faptul cã prin reviste şi emisiuni TV suntem intoxicaţi de tot felul de sex-experţi, guru ai sexului, care au un aer de mari înţelepţi atoateştiutori, care ne fac marea favoare de a ne destãinui din tainele lor.
Eu nu sunt un specialist în sex. Am încercat sã înţeleg acest univers, dar tot mai am nelãmuriri. Nu numai cã nu am centura neagrã la recorduri sexuale, dar nici nu îmi doresc sã o am. Cu mai mult de zece ani în urmã, pe vremea când fãceam Tantra Yoga, mi se pãrea extraordinar cã puteam face dragoste ore întregi - maestrul nostru îi spusese chiar prietenei mele cã voi ajunge un mare tantric. Precizez, însã, cã experienţele respective s-au şters cu totul sau aproape cu totul din mintea mea. Şi cã mi-au lãsat un gust amar. Oricum, deşi am mers pe calea tantricã, nu am încercat în nici un fel sã adaptez Tantra vieţii creştine. Pot spune cã, prin harul lui Dumnezeu, prin taina Sfintei Spovedanii, am simţit cum am primit puterea de a începe o viaţã cu adevãrat nouã şi cã toate pãcatele tinereţii au fost şterse.
De ce scriu totuşi cartea de faţã? Pur şi simplu pentru cã unii dintre cei care au citit celelalte cãrţi ale mele m-au rugat sã scriu pe tema sexualitãţii în viaţa de familie.
În articolele care urmeazã nu voi încerca sã vin cu idei şi soluţii originale. Voi încerca sã fac un rezumat al discuţiilor pe care le-am avut cu diverşi prieteni, cunoscuţi, preoţi şi chiar monahi, voi prezenta câteva cazuri care mi-au atras atenţia şi, mai ales, voi face, dacã nu sunã prea periculos, apologia iubirii contestate.
A iubirii trupeşti dintre soţi, o iubire plinã de poezie, de frumuseţe, de împlinire. Iubire pe care o contestã atât cei care fac propaganda iubirii libere, neîngrãdite de jugul cãsãtoriei şi nici de repere morale, dar şi cei care, dintr-o înţelegere fixistã a vieţii creştine, considerã sexualitatea un fel de rãu necesar, un bir dat poftelor animalice în dauna sporirii duhovniceşti.
Dar oare nu este mai bine sã tac? Sã îl las pe fiecare cu viaţa lui, cu problemele şi cãderile lui? Cum îmi permit sã intru în patul vostru?…
Eu nu intru în patul nimãnui. Rãspund pur şi simplu celor care mi-au cerut sã scriu pe o temã care pare sã fie tabu pentru piaţa de carte ortodoxã.
Monahul Daniel Cornea, încercând sã demistifice acest tabu, scria în prefaţa cãrţii sale Sexualitatea – o privire din tinda Bisericii câteva cuvinte pe care le consider foarte potrivite şi pentru justificarea demersului meu:
„Atunci când rostim cuvântul sex, interesul nostru alunecã spre latura cea mai îngustã din înţelesul termenului: sfera genitalã şi ceea ce ne promite ea sã procure. Un soi de gravitaţie ne dirijeazã autoritar cãtre «cele de mai jos». În contrapondere, instinctul cucernic va încerca sã punã în paranteze aceastã gravitaţie, sã o descalifice, sã o suspende.
Balansul acesta fragil face din om o fiinţã socialã, capabilã sã administreze o serie întreagã de relaţii interumane.
Pentru un creştin, gestionarea poftei are însã implicaţii mai profunde, miza aflatã în joc fiind incomparabil mai mare decât buna funcţionare a corpului social.
În viziunea Bisericii, sexualitatea nu este doar şi nici în primul rând o ispitã. Întâi de toate, ea rezumã una din temele fundamentale ale vieţii omului. Diferenţa este urmãtoarea: dacã ispitele se recomandã îndeobşte a fi ocolite, temele, dimpotrivã, suntem somaţi sã ni le facem. Ceea ce nu este asumat nu este vindecat, iar a eluda la nesfârşit provocãrile sexualitãţii nu înseamnã altceva decât o stare de echivoc”. ^[1]
Foarte potrivit este şi motto-ul lucrãrii cãrţii pãrintelui Daniel, luat dintr-un text al lui José Ortega y Gasset: „Nu existã un drum mai sigur de a nu rezolva o problemã decât acela de a o ignora, considerând-o inexistentã încã”.
În Patul şi prejudecãţile nu încerc sã gãsesc marea soluţiei a ecuaţiei sexualitãţii, nu intenţionez sã epuizez aceastã problemã. Caut, cu toatã sinceritatea, sã prezint câteva rãspunsuri simple, dar care, tocmai din acest motiv, sunt nebãgate în seamã.
În filmul Codul lui Da Vinci, la un moment dat, protagoniştii, cãutaţi de poliţie, aterizeazã cu avionul pe un aeroport şi coboarã repede, ascunzându-se în maşina care îi aştepta. Poliţiştii vin, vorbesc cu şoferul maşinii, cerceteazã atent avionul, dar nu se gândesc sã verifice maşina. ^[2]
Eu tocmai rãspunsurile din portbagaj vreau sã le prezint. Rãspunsuri foarte aproape de noi, pe care uneori le pierdem din vedere. Pe unele dintre ele le-am gãsit uşor, pe altele, mai greu, tocmai pentru cã nu am ştiut sã le caut cu atenţie.
Încerc, prin rândurile care urmeazã, sã împãrtãşesc aceste rãspunsuri şi prietenilor mei care merg pe calea cãsãtoriei. Ar fi fost de dorit, poate, sã scriu aceste rânduri peste ani de zile, cu o experienţã de viaţã mai amplã. Totuşi, am preferat sã le scriu acum, când elanul tinereţii compenseazã nepriceperea şi când dragostea pe care i-o port soţiei mele mã face sã mã simt de douãzeci de ani…
Anii petrecuţi pânã acum împreunã cu soţia mea au fost ani frumoşi, cu bucurii, dar şi cu frãmântãri, cu victorii, dar şi cu poticniri. Însã nu despre mine sau despre problemele mele voi cãuta sã scriu. Nu invit pe nimeni în patul meu, oricât aş fi de deschis şi de contestatar al prejudecãţilor. Dau însã o mãrturie, şi anume cã dragostea adevãratã dintre soţ şi soţie are douã graniţe: biserica şi patul. Nu cred cã merge nici doar sã trãieşti în pat, fãcând abstracţie de bisericã. Dar nici, cãsãtorit fiind, sã trãieşti doar în post şi rugãciune, coborându-te spre unirea trupeascã doar cu scârbã şi dispreţ…
Sunt conştient de faptul cã lucrarea mea va avea unele minusuri… Consider, însã, cã e de preferat sã existe un material ce poate fi îmbunãtãţit în timp, decât sã nu existe aproape nimic.
Am şovãit mult în privinţa limbajului folosit în aceastã carte. Pentru cã ceea ce unora li se pare firesc altora li se pare vulgar, ceea ce unora li se pare cuminte altora li se pare deplasat…
Un pãrinte de la Muntele Athos mi-a spus o pildã foarte interesantã. Un om şi-a fãcut o casã la ţarã şi într-o camerã a pus o sobã. A venit un vecin şi l-a întrebat: „Nu vezi cã ai pus soba aiurea? Trebuie sã o muţi aici…” Omul, ascultãtor, a mutat-o. Apoi a venit alt vecin la el: „Nu stã bine soba aici. Ar fi mai bine sã o muţi în altã parte…” Omul a mutat soba de câteva ori pânã când cineva i-a sugerat sã o punã exact în locul în care fusese pusã prima datã. Abia atunci omul a înţeles cã nu are cum sã îi mulţumeascã pe toţi… Şi şi-a dat seama cã era foarte bine sã o fi lãsat în acel loc de la început.
Eu nu vreau sã susţin cã am aflat cel mai bun loc de aflare a sobei… Pânã sã fie tipãritã aceastã carte, s-au fãcut multe corecturi în ea. M-am sfãtuit cu mai mulţi oameni pânã sã mã decid unde voi pune soba. Acum, soba a fost fixatã… Totuşi, dacã peste ani de zile voi ajunge la concluzia cã nu a fost aşezatã la loc potrivit, sunt gata sã o mut iarãşi sau – dacã e cazul – sã renunţ la ea. De impactul asupra cititorilor depinde viitorul ei.
E foarte important, însã, sã precizez cui i se adreseazã aceastã carte. Iniţial mã gândisem sã o adresez unor preoţi extrem de darnici în pogorãminte, unor preoţi modernişti care prin nemustrarea pãcatelor turmei se fac pãrtaşi acestor pãcate. Voiam sã baricadez cartea cu citate din Sfinţii Pãrinţi pentru cã, schimbând mentalitatea unor preoţi, s-ar fi schimbat automat mentalitatea credincioşilor pe care aceştia îi pãstoresc. Mi-am dat seama, însã, cã o astfel de lucrare presupune o muncã de duratã şi poate abia peste câţiva ani voi face o astfel de carte.
Pânã atunci, însã, am încercat sã mã adresez creştinilor care trãiesc departe de cãlãuzirea duhovniceascã a unui duhovnic sau creştinilor ai cãror povãţuitori, din lipsã de experienţã sau din neştiinţã, dau dezlegare la practici de planning familial – cum sunt steriletul sau pilulele anticoncepţionale – care pot fi avortive.
Totuşi, cartea de faţã nu va fi o culegere de canoane… Va fi o carte de mijloc în care se vor prezenta şi pãrerile preoţilor tradiţionalişti şi aspri dar şi ale celor îngãduitori…

Nu mã adresez aici defel creştinilor care sunt sporiţi în viaţa duhovniceascã, a celor care au duhovnic, îşi fac canonul, respectã posturile bisericeşti. Acestor creştini rândurile mele li se vor pãrea smintitoare. De aceea îi rog insistent sã renunţe la ideea de a citi o astfel de carte.
Am sã explic şi de ce. Unele sfaturi pe care duhovnicii le dau celor slabi în credinţã i-ar putea sminti pe ceilalţi. Dar duhovnicul cautã sã foloseascã sufletul care aleargã la el şi, uneori, foloseşte leacuri mai amare, alteori leacuri mai puţin amare.
Din experienţa a sute de discuţii şi scrisori primite de la oamenii interesaţi de problema sexualitãţii din perspectivã creştinã am înţeles cã o prezentare care abundã în acrivie nu face altceva decât sã îi îndepãrteze pe oameni şi de Bisericã, şi de Hristos.
Spune-le celor care vin la Bisericã lucruri greu de purtat şi nu vor mai veni… Despre asta mi-au scris chiar oameni care s-au îndepãrtat de Bisericã…
În acelaşi timp, alţii, fiind luaţi încetul cu încetul de duhovnicii lor, au sporit în viaţa duhovniceascã şi au ajuns la mari mãsuri de rugãciune şi nevoinţã…
Aş face o comparaţie cu bolnavii care postesc: unii duhovnici le recomandã bolnavilor sã renunţe post pe perioada bolii, alţii le recomandã sã facã dezlegãri la peşte sau lapte… Dacã oamenii sãnãtoşi ar citi o carte despre dezlegãrile de post pentru bolnavi, nu ştiu dacã le-ar fi de folos. Ba poate chiar ar ajunge la concluzia cã şi ei ar trebui sã dezlege postul, fiind bolnavi închipuiţi. Ipohondria are din ce în ce mai mulţi adepţi în rândurile creştinilor la vreme de post…
Nefiind duhovnic, nu pot preciza care este calea de mijloc idealã pe care ar putea fi cãlãuziţi oamenii pentru a spori în viaţa duhovniceascã. Nu îmi asum aptitudinile unui duhovnic…
Scriu, totuşi, pentru cã pe tema sexualitãţii am vorbit cu mulţi duhovnici cãutând sã mã lãmuresc pe mine însumi. Şi vreau ca aceste lãmuriri sã le fac cunoscute şi altora. Sper cã, aşa cum de ideile expuse în aceastã carte s-au folosit deja cei cãrora le-am fãcut cunoscute prin scris sau prin viu grai, vor mai fi şi alţii care se vor folosi.
Totuşi, cartea aceasta nu este rodul exclusiv al discuţiilor cu preoţi de mir sau de mãnãstire. Nu este un rezumat al învãţãturii creştine pe aceastã temã – deşi conţine unele idei care, cu siguranţã, s-ar regãsi într-un astfel de rezumat.
Existã câteva motive pentru care cartea aceasta a fost scrisã: în primul rând lipsa de informaţie pe aceastã temã. Mulţi creştini apeleazã la cãrţi de sexualitate prin care capãtã o perspectivã deformatã asupra acestui domeniu. Sexualitatea ţine de antropologie. Or, o viziune antropologicã în care se face abstracţie de rostul omului, de mântuire, de Dumnezeu, de lupta cu patimile, va genera o perspectivã asupra sexualitãţii potrivit cãreia unirea trupeascã dintre bãrbat şi femeie e doar împreunarea a douã animale evoluate…
Lipsa de informare este, la rândul ei, unul din motivele care au dus la tensiuni în viaţa sexualã a unor cupluri ce au sfârşit prin a divorţa. Incompatibilitatea sexualã, atât de invocatã la tribunale ca motiv de despãrţire, este de fapt o himerã… Cu foarte puţine excepţii, ea nu este decât un ecou al unor nepotriviri sufleteşti sau duhovniceşti. Şi rezolvarea problemelor sufleteşti va duce la dispariţia incompatibilitãţii trupeşti.
Unii au ajuns la probleme sexuale din cauza utilizãrii excesive a organelor genitale. Studiile medicale aratã cã din ce în ce mai mulţi bãrbaţi au probleme cu virilitatea. O sexualitate direcţionatã greşit, epuizarea prin experienţe erotice preconjugale sau extraconjugale, duce la diminuarea capacitãţii sexuale. Aceasta, la rândul ei, poate duce încet-încet spre divorţ…
În extrema opusã se aflã cei care, sub pretexte duhovniceşti, îşi sufocã angoasele sexuale şi, încercând sã urce pe muntele nevoinţelor conjugale fãrã sã fie pregãtiţi, sfârşesc prin a ajunge la concluzia cã viaţa de familie nu îi împlineşte, cã e banalã şi plictisitoare. Şi, nu de puţine ori, tot la divorţ ajung, împinşi de la spate de soţiile sau soţii care nu au mai suportat regimul spartan de abstinenţã cvasi-totalã…
Cel mai important motiv pentru care scriu aceastã carte este, însã, faptul cã sunt fascinat de frumuseţea unirii trupeşti cu soţia mea… Înainte sã mã cãsãtoresc aproape nimeni nu îmi spusese cât de mult sudeazã cuplul iubirea trupeascã. Dacã aş fi ştiut cât de frumoasã şi de curatã poate fi unirea trupeascã a soţilor, nu mi-ar mai fi fost fricã de familie…
Dupã apropierea de bisericã am trecut printr-o perioadã a vieţii mele în care consideram cã singura cale de slujire deplinã a lui Hristos este cãlugãria, familia fiind un fel de satisfacere a poftelor trupeşti. Dar, cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu îndrumãrile duhovnicului, am înţeles cã familia este o minune. O mare minune…
În cartea de faţã nu mã voi opri decât asupra unui segment al vieţii de familie – unirea trupeascã… Parcã sunã urât termenul acesta - unire trupeascã… Îmi aduc aminte cum, dupã luna de miere, i-am spus pãrintelui meu duhovnic – care era preot de mãnãstire şi care nu cunoscuse femei: „Pãrinte, ştiţi cum e? Parcã nici nu am face dragoste cu trupurile… Parcã am face doar cu sufletele… Sufletele sunt cu adevãrat cele care se manifestã prin trupuri… Totul e atât de curat şi de frumos…”
Dupã atâţia ani vãd lucrurile la fel. La început mi-era teamã cã totul nu e decât o bucurie şi o emoţie pe care anii o vor îngenunchea. Dar nu e aşa. Aproape dupã fiecare post am impresia cã fac dragoste pentru prima oarã în viaţa mea… Şi de fiecare datã aproape totul e frumos şi curat. Când scriu asta, „frumos şi curat”, folosesc cu bunã-ştiinţã un şablon. Pentru cã nu gãsesc cuvinte pe mãsurã. Pur şi simplu… E ceva greu de descris în cuvinte. Pentru cã dragostea nu se poate explica.
Înţeleg unirea trupeascã a soţilor ca o culme a iubirii. O culme ale cãrei roade se vãd în viaţa de zi cu zi a soţilor. Cred cã cea mai clarã dovadã a faptului cã soţii fac dragoste, la propriu, sunt copiii. Dar nu cred cã scopul exclusiv al unirii trupeşti a soţilor sunt copiii. Tot aşa cum nici nu cred cã iubirea soţilor este întreagã atunci când nu apar copii sau – mai grav – când sunt ucişi pruncii nenãscuţi…
În articolele de mai jos nu se vor regãsi toate problemele tale, ci doar o parte. Am încercat ca, din mulţimea problemelor legate de sexualitatea conjugalã, sã le tratez pe cele mai generale.
Am o micã problemã… Aş fi vrut ca şi textele din cartea aceasta sã fie asemenea altor texte mai vechi de-ale mele: o întâlnire la un pahar de vorbã. În care la început fãceam cunoştinţã, apoi ne deschideam sufletul unul în faţa celuilalt. O sã te rog sã ai puţinã îngãduinţã şi sã mã laşi sã mã prezint abia la sfârşitul cãrţii. Vei înţelege de ce am fãcut asta. Ştii cum facem?
Imagineazã-ţi cã suntem într-o garã. Ne aflãm amândoi în acelaşi vagon şi ceilalţi vecini de compartiment tocmai au coborât. Am rãmas singuri. Şi mai avem mult de mers pânã la destinaţie. Începem sã vorbim. Despre starea vremii, despre politicã… Aşa, din plictisealã. Şi, pânã la urmã, vine vorba despre familie. Şi îţi spun, fãrã triumfalism, cã sunt foarte fericit de viaţa de familie pe care o am…
Subiectul te intereseazã, dar multe din nelãmuririle tale sunt legate de viaţa trupeascã a soţilor. Pentru cã nu de multã vreme te-ai cãsãtorit şi ai multe întrebãri…"

Danion Vasile

Note

1. Monahul Daniel Cornea, Sexualitatea – o privire din tinda Bisericii, Editura Christiana, Bucureşti, 2004. Cartea mi se pare deosebitã. Cu unele mici scãpãri, fireşti pentru un autor care nu a cunoscut viaţa de familie, volumul rãstoarnã pur şi simplu o viziune pseudo-tradiţionalistã, mucegãitã şi expiratã, printr-un demers curajos, original dar nu greşit, riscant dar nu vãtãmãtor. ^[SUS]
2. Nu intenţionez ca prin aceastã comparaţie sã fac reclamã filmului sau cãrţii lui Dan Brown. Mi se par pur şi simplu unelte cu care diavolul îi manipuleazã pe oamenii care nu cunosc decât superficial învãţãtura creştinã. ^[SUS]